pregatiri pasti
E Joia Mare, iar mulţi români au respectat tradiţia cumpărăturilor făcute pe ultima sută de metri. Marile magazine au fost pline de cumpărători, însă coşurile au fost mai goale ca în alţi ani. Mulţi oameni spun că nu îşi permit să pună pe masa de sărbătoare la fel de multe produse ca în alte dăți, aşa că au încercat să cumpere doar strictul necesar. În întâmpinarea lor, unele hipermarketuri din Capitală vin cu oferte care să îi ajute să cumpere mai mult cu mai puţin.
Ofertele turistice de Paște, aproape epuizate. Cele mai multe pachete, vândute în Egipt, Tunisia, Bulgaria și Turcia
Agențiile de turism au epuizat aproape toate pachetele turistice pentru Paște, atât în țară cât și în străinătate. Cele mai căutate destinații de anul acesta sunt Egipt, Tunisia, Bulgaria, Turcia și Grecia. Prețurile mai mici decât în alți ani pentru ofertele cumpărate din timp au atras turiștii ca un magnet.
Pregătiri în stațiunile de pe litoral pentru minivacanța de Paști și 1 Mai. Spații de cazare rezervate încă din ianuarie!
Pregătiri intense pe litoral cu o lună înainte de minivacanţa de Paşti şi 1 Mai. Turiştii încep să-şi caute locuri de cazare, aşa că proprietarii de pensiuni şi de hoteluri se pregătesc să le ofere toate condiţiile pentru petreceri. Pe litoral sunt aşteptaţi 40 de mii de turişti. Meteorologii spun că va fi vreme caldă şi însorită.