Comitet politic USR programat duminică, pentru aprobarea programului de guvernare și a echipei guvernamentale. "În cazul în care negocierile (...) eşuează, e nevoie să oferim o soluţie funcţională pentru un nou guvern"

Biroul Naţional al USR a decis miercuri seară să continue discuţiile cu foştii parteneri de coaliţie - PNL şi UDMR -, în paralel cu redactarea unui program de guvernare şi propunerea unei liste de miniştri, se arată într-un comunicat al formațiunii.

Dacian Cioloș, la finalul zilei marcate de prima discuție cu liderii din coaliție: Mi-aș dori să terminăm acest balet al divertismentului politic în care persoanele sunt mai importante decât rezultatul

Premierul desemnat să formeze un guvern, Dacian Cioloș, a anunțat miercuri seară, pe Facebook, că a decis să aștepte până vineri răspunsul "foștilor parteneri" privind reformarea coaliției, după ce aceștia își vor consulta partidele. "Foarte multe emoții în aceste momente, nume peste nume, declarații și întrebări care țin mai degrabă de un 'reality show' decât de o situație care implică mult echilibru și urgență. Foștii noștri parteneri m-au rugat să aștept până mâine pentru a vedea dacă partidele lor sunt de acord sau nu să reformăm coaliția. Am decis să aștept până vineri. Nu avem prea mult timp la dispoziție, dar am decis să aștept, pentru că un eventual guvern susținut de Coaliție ar fi cel mai bun lucru acum", a subliniat Cioloș.

Kelemen Hunor, după discuția cu Dacian Cioloș și Florin Cîțu: Eu sper că fiecare mai lasă din orgoliile prezentate și în dreapta, și în stânga. Sper că putem schimba ziua de mâine, asta ne interesează pe noi

Discuția liderilor de partid din coaliția de guvernare, cărora li s-a alăturat și liderul Grupului minorităților naționale, Varujan Pambuccian, s-a încheiat miercuri seară fără niciun rezultat. Liderul UDMR a remarcat lipsa de încredere dintre participanții la discuție, dar și-a exprimat speranța că "fiecare mai lasă din orgoliile prezentate". "Ceea ce am văzut și ceea ce s-a întâmplat este în spatele nostru - nu putem schimba. Nu putem schimba nici votul la moțiunea de cenzură, nu putem schimba nimic nici în ceea ce privește alăturarea de AUR a celor de la USR, dar sper că putem schimba viitorul, putem schimba ziua de mâine, asta ne interesează pe noi", a declarat Kelemen Hunor.

Premierul demis, Florin Cîțu, declarații după discuția cu Dacian Cioloș, premierul desemnat: Astăzi nu a fost o concluzie. Mi se pare normal ca cei care au declanșat criza să vină și cu o soluție

Discuția dintre premierul desemnat Dacian Cioloș și liderii partidelor din coaliția de guvernare s-a încheiat după aproximativ o oră. A fost o rundă așteptată pentru soarta unui viitor guvern, catalogată însă de multe surse politice drept o întâlnire "de curtoazie". Președintele PNL, Florin Cîțu, nu a avut niciun mandat din partea partidului.