preot agresiune sexuala
Patriarhia Română este prima instituţie care anunţă sancţiuni ferme pentru preotul Visarion Alexa. Cazul lui a şocat pe toată lumea. Este acuzat că ar fi agresat sexual o enoriaşă, chiar în timpul tainei sfintei spovedanii. Visarion Alexa nu mai are voie să fie paroh şi nici să desfăşoare vreo activitate preoţească. La discuţiile cu superiorii din Biserică, preotul ar fi recunoscut faptele. Acum are obligaţia să îi anunţe constant despre ancheta penală în care este implicat.
Părintele Visarion Alexa, acuzat de agresiune sexuală, plasat sub control judiciar. Purtător de cuvânt Patriarhie: "Vestea e absolut șocantă". Avocat: Relația de duhovnic, dublată de o relație de prietenie, partea vătămată recunoaște
Părintele Visarion Alexa, de la Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" din Capitală, a fost reţinut sâmbătă după-amiază, sub acuzația că ar fi agresat sexual o femeie. Instanța a respins propunerea de arestare preventivă și a dispus măsura controlului judiciar. Arhiepiscopia Bucureștilor a confirmat ca luni va începe o anchetă în acest caz. Prima măsură luată de forul bisericesc este "suspendarea de la slujirea preoțească" a lui Visarion Alexa.

