#TuFaciSarbatoarea | Părintele Vasile Boldeanu, omul care sfinţeşte locul

Omul chiar sfințește locul! Într-un sat din nordul județului Galați, cu câteva sute de suflete, un preot a reușit în câțiva ani să demonstreze că dacă vrei ceva cu adevărat, poți schimba totul. La 38 de ani, părintele Vasile slujește în biserică, oferă consultații ca asistent medical, predă Religie și Biologie la școala din sat, iar în curând va deveni și pompier. Preotul este cu adevărat un exemplu pentru comunitatea sa.

#TuFaciSarbatoarea. Omul cu puterea de a schimba vieţi

Un simplu preot a arătat că are puterea să schimbe vieți aflate la început de drum și, deopotrivă, la vârsta a treia. Le-a oferit tuturor o casă și i-a ajutat să se ridice atunci când destinul i-a aruncat la pământ. Le-a fost alături cu o vorbă bună, un sfat și multă căldură sufletească. Și astfel, cu credință și devotament, părintele Vasile a transformat Mănăstirea Dumbrava din Alba într-un loc în care se croiesc destine și se alină batrâneți.

Un bărbat pretindea că e călugăr de la muntele Athos și cerea bani pentru serviciile religioase. Falsul preot a mai fost condamnat pentru înșelătorie

După esteticianul fals și stomatologul fals, polițiștii din Ilfov au descoperit și cazul unui preot fals. Bărbatul se îmbrăca în sutană, pretindea că e călugăr la muntele Athos și cerea bani pentru serviciile sale religioase. Imaginile, cu falsul preot spovedind o enoriașă în parcarea unei benzinării, au făcut furori pe internet.