Opoziția, alături de Klaus Iohannis la referendum. Un aliat neașteptat al președintelui ar putea fi partidul lui Victor Ponta

Preşedintele Klaus Iohannis e doar "aproape hotărât" să ceară un referendum pe tema justiţiei în ziua alegerilor europarlamentare, însă partidele au început deja să se poziţioneze. Şeful statului are sprijinul necondiţionat al PNL şi USR, dar semnale pozitive vin şi dinspre partidul lui Victor Ponta, PRO România. Deocamdată, PSD preferă să ironizeze indecizia preşedintelui.

Președintele Klaus Iohannis, "aproape hotărât" să convoace un referendum pe justiție odată cu alegerile europarlamentare. Reacții pe scena politică

Președintele Klaus Iohannis este "aproape hotărât" să convoace referendum pe tema justiției pe 26 mai, atunci când au loc și alegerile europarlamentare. Șeful statului a făcut anunțul după ce mai mai multe organizații și în special USR i-au cerut acest lucru. Dacă opoziția salută demersul, PSD crede că e o reconfirmare a faptului că președintele se află în campanie electorală.

Iohannis, prima declarație după referendum: România aparţine tuturor românilor. Deşi diferiţi, suntem toţi români şi mergem mai departe împreună, într-o ţară care respectă valorile europene

În prima declarație făcută despre referendumul pentru familie, președintele Klaus Iohannis a susținut că pacea socială a fost pusă în pericol în România. Preşedintele a arătat că "abandonarea discursului urii "este esenţială într-o societate modernă care se ghideaza dupa respectarea statului de drept". Klaus Iohannis a pledat pentru toleranţă faţă de minorităţi, subliniind în mod expres atmosfera creată în societate de dezbaterile privind referendumul pentru familie. Declarația a fost făcută cu ocazia ceremoniei de decorare a unor supraviețuitori ai Holocaustului.

Preşedintele Senatului despre scrisoarea lui Klaus Iohannis: Vom stabili în Biroul permanent pașii care trebuie urmați conform legii

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat că Biroul permanent va analiza cererea șefului statului de organizare a referendumului, transmite Agerpres. "Documentul a fost dat întâi la presă, că nu era făcut pentru Parlament, era făcut să facă valuri în presă. La Parlament avem un regulament și o lege care ne obligă în atari condiții să dăm drumul la procedurile care se impun pentru organizarea referendumului cerut de președinte. Vom discuta acest lucru în Biroul permanent și vom stabili pașii care trebuie urmați conform legii", a subliniat el.

Preşedintele Klaus Iohannis a declanşat procedura pentru referendum. Scrisoare către preşedinţii celor două camere ale Parlamentului

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului scrisoarea prin care consultă legislativul cu privire la declanşarea unui referendum pe tema luptei anticorupţie. Parlamentul trebuie să răspundă în 20 de zile. Dar chiar dacă nu o va face, şeful statului poate să emită decretul de convocare a referendumului care vizează graţierea şi modificarea Codurilor penale. Social-democraţii se gândesc şi ei la două referendumuri, iar preşedintele i-a taxat: se comportă ca la grădiniţă.