Demers diplomatic comun la cel mai înalt nivel în Ucraina. Preşedinţii Poloniei, Lituaniei, Letoniei şi Estoniei au ajuns la Kiev cu trenul. Înaintea întâlnirii cu preşedintele Zelenski, liderii occidentali s-au deplasat la Borodianka, la 50 de km de capitală, localitate intens bombardată de forțele ruse.
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, va efectua, marţi, o vizită la Bucureşti, urmând să fie primit, la ora 16,00, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Klaus Iohannis.
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, afirmă că folosirea de arme chimice de către Rusia în Ucraina ar însemna o schimbare de paradigmă şi că NATO va trebui atunci să se gândească la cel mai potrivit răspuns, relatează Reuters.
Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi, luni, la Palatul Cotroceni, pe omologul său polonez, Andrzej Duda, cu ocazia vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România.