Ambasadorii României, primiți de Klaus Iohannis: Aderarea la zona euro, un pas esențial pentru întărirea rolului României în plan european

Aderarea României la zona euro este un pas esenţial pentru întărirea rolului României în plan european. Este mesajul transmis de președintele Klaus Iohanis diplomaților români. Printre obiectivele enumerate de șeful statului s-au aflat și continuarea integrării României într-o Uniune Europeana consolidată, nu una cu mai multe viteze, dar și implicarea în susținerea parcursului european al Republicii Moldova. Iohannis a subliniat importanța dezvoltării relației transatlantice a securității Uniunii Europene ca proces complementar angajamentelor NATO.

Premierul Sorin Grindeanu, în vizită oficială în Croația

În timp ce în țară este evaluată activitatea Guvernului, premierul Sorin Grindeanu este într-o vizită oficială în Croația. Grindeanu a avut mai multe întâlniri, inclusiv cu omologul său de la Zagreb, Andrej Plenkovic, cu care a discutat despre provocarile cărora trebuie să le facă faţă Uniunea Europeană.

Jean-Claude Juncker, primit la Palatul Cotroceni și la Palatul Victoria

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a fost primit, joi, la Palatul Cotroceni de Klaus Iohannis. Şeful statului român a spus că, la 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România îşi păstrează viziunea sa profund europeană, iar oaspetele său a promis includerea ţării noastre în spaţiul Schengen şi oprirea MCV. Juncker a ținut, joi dimineață, un discurs în Parlamentul României. De la ora 16:30, va participa alături de comisarul european Corina Crețu la un dialog cu cetățenii.

Summit PPE în Malta. Popularii europeni discută viitorul Europei după Brexit

România nu susţine o Uniune Europeană a vitezelor multiple, a declarat preşedintele Klaus Iohannis în Malta, unde participă la Congresul Popularilor Europeni. Reuniunea are pe agendă viitorul Uniunii cu 27 de membri, acum că Marea Britanie a declanşat oficial ieşirea din clubul comunitar. Lucian Pîrvoiu ne aduce ultimele informații.