Liderii coaliției de guvernare amână discuția despre modificarea ordonanței de urgență privind energia

Liderii coaliției își propuseseră să includă și alte domenii pe lista celor care vor beneficia de prețuri plafonate la energie. Scopul e să asigure și industriei sprijin pentru facturile la energie, care se anunță uriașe dacă va fi o iarnă grea. Potrivit unor surse din interiorul coaliției, după mai bine de 3 ore de discuții, au stabilit totuși să ofere ajutor românilor care se încălzesc cu lemne.

Eurostat: România, printre țările UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor la electricitate pentru consumatori casnici

Preţurile medii la electricitate pentru consumatorii casnici din UE au scăzut uşor în primul semestru din 2020, comparativ cu perioada similară din 2019, însă au existat şi majorări, cele mai mari creşteri, în moneda naţională, fiind înregistrate în Lituania (13,6%), Polonia (12,9%), Luxemburg (10,5%) şi România (9,1%), în urma majorării costului energiei, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Toamna ar putea aduce scumpiri la pâine și la produse de bază, după creșterea tarifelor la utilități pentru industrie

Producătorii pregătesc creșteri de prețuri, în contextul în care gazele și electricitatea au ajuns acum chiar și de două ori mai scumpe decât în țările din regiune. Tarifele la utilități pentru industrie cresc continuu după ce autoritățile au plafonat, la începutul anului, prețurile la gaz și curent pentru populație, arată economiștii.