Prețul gazelor va scădea odată cu investițiile de la Transgaz din următorii 10 ani, spune vicepremierul Viorel Ștefan

Prețul gazelor plătit de români va scădea odată cu punerea în funcțiune a proiectelor Transgaz, spune vicepremierul Viorel Ștefan. Este vorba de investiții de peste 1,5 miliarde de euro, pentru următorii 10 ani. Printre altele, vor fi construite conducte prin care să fie aduse gaze din Marea Caspică și Marea Neagră și va fi extinsă rețeaua de conducte în interiorul țării, în parteneriat cu autoritățile locale.

Prețul gazelor depinde de votul Parlamentului și de numirile la ANRE

Scumpirea gazelor s-ar putea amâna cu mai mult de o lună. Autoritatea de reglementare în energie a anunţat că amână scumpirea de circa 6 la sută care era anunţată pentru 1 octombrie, pentru că în Parlament se dezbate o ordonanţă care va modifica metodologia de calcul. Însă, peste trei săptămâni expiră şi mandatele a mai mult de jumătate dintre membrii comitetului care decide noile preţuri, iar audierile înlocuitorilor lor nu au început. Aşa încât nu va mai avea cine să aprobe scumpirea. De altfel, preşedintele PSD al Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor care a aprobat azi ordonanţa respectivă spune că preţul gazelor nu ar trebui modificat în noiembrie.

ANRE amână scumpirea gazelor pentru 1 noiembrie

Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a amânat decizia de a majora prețul gazelor pentru consumatorii casnici până la aprobarea în Parlament, prin lege, a OUG 64/2016, urmând ca modificarea prețului final să intre în vigoare de la 1 noiembrie, a declarat, marți, pentru Agerpres, Niculae Havrileț, președintele ANRE.