prim ajutor
Timp de două zile, românii pot învață de la voluntarii Crucea Roșie cum trebuie să reacționeze în cazul unor calamități. În cadrul unui eveniment organizat în parcul Mogoșoaia de lângă Capitală, oamenii primesc noțiuni despre cum pot supravieţui unor tragedii, cum pot oferi primul ajutor, dar află și ce se întâmplă în taberele de sinistrați. Participanții la eveniment pot petrece o noapte în cortul de campanie, acolo unde au la dispoziție kitul de supraviețuire.

Eleva de 14 ani care s-a înecat cu un jeleu a murit
Eleva de 14 ani care s-a înecat cu un jeleu a murit, au anunţat miercuri medicii de la Spitalul Clinic de Copii din Cluj-Napoca.

Adolescenta care s-a înecat cu un jeleu este în comă. Cazul a ridicat în spațiul public problema lipsei cursurilor de prim ajutor în școli. Deca: Avem nevoie de această formare privind măsuri de prim ajutor
Fata de 14 ani, dintr-o localitate din județul Cluj, care s-a înecat cu un jeleu în timp ce se afla la școală, este internată în comă, la terapie intensivă. Sunt discuții că s-a pierdut timp prețios până când ambulanța a ajuns la școală și că măsurile de prim ajutor nu ar fi fost executate corect. Ministrul Educației a declarat însă că a fost informat că fetei i s-a acordat primul ajutor, dar că a fost nevoie de instrumente speciale pentru a debloca acea obstrucție.
Programul de prim ajutor în satele izolate va fi reluat, la nivel naţional, în vara acestui an
Judeţul Călăraşi este singurul din România unde a supravieţuit programul Crucii Roşii, început în 2012, de asigurare a asistentei medicale de urgenţă în satele izolate. Voluntarii care au acţionat în astfel de comunităţi din toată ţara, până în 2014, au reuşit să salveze viaţa a 390 de oameni. În ciuda acestui fapt, autorităţile locale nu au fost interesate să susţină financiar programul, chiar dacă nu presupune cheltuieli mari.
Săptămâna Protecției Civile - un maraton de informare privind modul de acțiune la dezastre. Miercuri vor fi testate din nou sistemele de alarmare
Salvatorii SMURD predau în acest sfârşit de săptămână, în fața Ministerului de Interne, cursuri despre cele mai noi tehnici de prim ajutor și reguli de prevenție în caz de dezastru. De luni, vor porni prin țară, în caravana "Fii pregătit". În plus, de miercuri, 1 martie, sirenele din toată ţara vor răsuna din nou. Pentru început, va fi testată aparatura. În paralel, populaţia va fi instruită cum să reacţioneze în cazul unui cutremur sau ce măsuri de prevenţie să aplice.
Propunere legislativă: Vouchere de 200 de lei pentru persoanele care participă la cursuri de prim ajutor
Persoanele de peste 14 ani care vor participa la câteva cursuri pentru a învăţa cum se acordă primul ajutor ar putea primi vouchere de 200 de lei. Cel puţin asta prevede o propunere legislativă. Un demers de luat în calcul, având în vedere că, în fiecare an, în România, 70 de mii de persoane mor pentru că nu primesc la timp primul ajutor.
Cursuri de prim ajutor în școli. Copiii vor fi învățați cum să procedeze în caz de cutremur sau incendiu
Copiii vor fi mult mai pregătiti să reacționeze în caz de prim ajutor la un accident sau cum să se comporte în caz de cutremur ori incendiu datorită unor programe care aduc astfel de cursuri vitale în şcolile din țară. Astăzi a început un proiect-pilot într-o şcoală din sectorul 5 al Capitalei, în parteneriat cu Departamentul pentru Situații de Urgență, iar de anul viitor vor urma cursurile de prim-ajutor.
Cursuri de prim ajutor în şcolile din Făgăraş. O profesoară a cumpărat defibrilatoare, manechine, truse medicale și manuale şi îi învaţă pe copii cum să salveze vieţi
Dacă este acordat la timp, primul ajutor creşte şansa de supravieţurie a unei victime chiar şi cu 70%. Un centru de instruire a elevilor şi profesorilor este în Colegiul Naţional 'Radu Negru' din Făgăraş, iar şcolile din municipiu au fost dotate cu defibrilatoare externe automate. O profesoară de biologie a pus la cale întregul proiect, finanţat de primărie, dar cu votul oamenilor.
Noțiuni de prim-ajutor, explicate pe înțelesul tuturor. O studentă din Iași a creat un proiect educativ
România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul de persoane care cunosc manevrele de prim-ajutor. De aceea, o studentă din Iași s-a gândit să "traducă" noțiunile esențiale de acordare a primului ajutor pentru oricine dorește să fie folositor într-un moment critic.