Ministrul Justiției despre raportul MCV: Nota în care e scris e pozitivă. Avem ca obiectiv ideea de a ridica MCV cât mai curând. E foarte important ca politicieni să găsim soluția pentru desființarea grabnică a SIIJ

Ministrul Justiției a subliniat marți seară că raportul MCV pentru România remarcă progresele de anul trecut și de la începutul acestui an, iar țara noastră este încurajată să continue pe această linie. "Stabilim foarte clar că avem ca obiectiv noi, România, ideea de a ridica cât mai curând MCV. Ne-am stabilit acest obiectiv. Este important să păstrăm această linie care, repet, este una corectă, așa cum spune Comisia Europeană", a declarat ministrul Justiției. Stelian Ion a arătat totodată că este important ca politicienii să găsească soluţii pentru desfiinţarea "grabnică" a Secţiei speciale.