Regele Mihai, prin ochii apropiaților. Prințul de Wales: Unul dintre acei oameni remarcabili care își păstrază calmul în orice circumstanțe

"Un stejar cu rădăcinile adânc înfipte în pământul ţării sale, bătut de vânt, dar neclinit când a venit vorba despre poporul pe care a fost obligat să-l parasească." Sunt doar căteva dintre cuvintele care îl pot caracteriza pe Regele Mihai I. Toţi cei care l-au cunoscut, oameni simpli sau capete încoronate au numai cuvinte de laudă pentru ultimul Rege al României.

Prințul Charles îi ajută pe eroii României. Trei dintre militarii care participă la Jocurile Invictus vor primi echipamente

Prinţul Charles îi ajută pe eroii României, militarii români răniţi în teatrele de război. Primul pas l-a făcut deja: e vorba de o donaţie pentru lotul României la Jocurile Paralimpice Invictus. Fundaţia Principele de Wales din România doreşte însă să-i ajute pe toţi militarii răniţi care vor să iasă la pensie sau care au nevoie de consiliere psihologică în urma traumelor.

Prințul Charles sprijină producătorii români. Program de identificare a produselor tradiţionale din Deltă, Moldova şi Transilvania

Prinţul Charles vrea să ducă gustul românesc peste graniţă. Sedus de preparatele noastre tradiţionale, le-a promis producătorilor că îi va ajuta să le vândă peste tot în Europa. Moştenitorul Coroanei britanice, în vizită la sediul fundaţiei sale de la Viscri, le-a cerut localnicilor să păstreze verde comoara Carpaţilor.

Prințul Charles a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai și a vorbit în limba română

Printul Charles e din nou în România. De data aceasta, pentru a primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai. Dincolo de protocolul acestei ceremonii speciale, prințul n-a ezitat să stea de vorbă cu cei prezenți și să se fotografieze cu ei. Distincția de azi a venit tocmai pentru meritul prințului de a vorbi în termeni elogioși despre țara noastră și de a-i promova imaginea în lume. Prințul Charles a revenit în România la mai puțin de două luni după ultima vizită făcută în țara noastră.