Un al doilea grup de ostatici deținuți de Hamas a ajuns în Israel. Hamas a eliberat 13 israelieni şi patru thailandezi. 39 de palestinieni au fost eliberați din penitenciarele israeliene

Cu o întârziere de câteva ore, Hamas a eliberat azi-noapte 8 femei și 5 copii israelieni și, în afara acordului, 7 răpiți străini. Organizația teroristă a amânat pasul doi al eliberării ostaticilor după ce a acuzat Israelul că nu respectă termenii înțelegerii. De fapt, Hamas vrea ca mai multe cisterne cu motorină să ajungă în nordul Fâșiei Gaza. Autoritatea penitenciară israeliană a anunţat că a eliberat 39 de prizonieri palestinieni.