Facilitățile pentru persoanele cu dizabilități lipsesc la Roma. Doar 5 la sută din primării au făcut demersuri pentru a oferi persoanelor cu dizabilități posibilitatea de a se deplasa în mod civilizat

La Roma, persoanele cu dizabilităţi se lovesc de adevărate provocări la tot pasul. Conform legislației în vigoare încă din 1986, municipalitățile sunt obligate să elimine orice barieră arhitecturală care poate împiedica deplasarea acestor persoane. În realitate însă, doar 5% din primării au făcut demersuri în acest sens, a constatat corespondentul noastru în Italia, Alberta Forgiarini.

Probleme cu vaccinarea anti-COVID: Medicii vaccinează doar când au minim patru persoane pe listă, pentru că altfel trebuie să plătească pierderile din buzunar. Ministerul Sănătății tace

Vaccinarea anti-COVID la medicii de familie este o corvoadă pentru cei care au nevoie de încă o doză, fie pentru că au imunitatea scazută, fie pentru că trebuie să plece în străinătate. Puţine cabinete primesc programări. Iar medicii trebuie să aibă pe listă cel puțin patru persoane ca să poată cere un flacon de ser de la Direcția de Sănătate Publică. Așa că pacienții au nevoie de timp și răbdare ca să-și poată face vaccinul.

SUA: Ford opreşte vânzările de vehicule electrice Mustang Mach-E

Ford Motor Co le-a spus dealerilor din SUA să oprească temporar vânzările modelului electric Mustang Mach-E din cauza unei potenţiale probleme de siguranţă, un pas înapoi pentru al doilea producător auto american, care încearcă să-şi consolideze poziţia pe piaţa vehiculelor electrice, transmite Bloomberg.

COVID-19 | Agenția Europeană a Medicamentului "nu elimină definitiv" legătura dintre vaccinul AstraZeneca și cazurile de coagulare a sângelui

Emer Cooke, directoarea Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA), a declarat marţi că rapoartele clinice şi de laborator revizuite de experţii săi nu permit deocamdată eliminarea definitivă a unei legături între vaccinul (de la AstraZeneca) şi cazurile "rare" de coagulare sangvină detectate în unele ţări europene, relatează EFE.