Nouă unități de învățământ din Capitală nu au primit autorizația sanitară de funcționare. Probleme și în alte școli din țară

Câteva mii de elevi din București vor începe școala în alte spații, din cauză că lucrările de reabilitare nu sunt gata. Nouă unități de învățământ din Capitală încă nu au primit autorizația sanitară de funcționare, din cauza lucrărilor nefinalizate sau a lipsei de personal medical. Probleme sunt și în alte școli din țară.

EXCLUSIV Clase îngrămădite în școlile din București. Părinții acuză Primăria sectorului 1 că banii pentru investiții în învățământ s-au dus la Catedrala Neamului

Școala este pentru mulți elevi de la orașe un adevărat chin. Sunt obligați să învețe în clase supraaglomerate și, în multe cazuri, în trei schimburi. În aceste condiții, se plâng părinții, tinerii nu au nicio șansă să fie atenți la ore. Un astfel de exemplu este școala 179 din Capitală, unde în clase sunt și peste 30 de elevi. Autoritățile au promis extinderea școlii, însă, banii au mers către alte proiecte. Părinții spun că primăria de sector i-a alocat pentru Catedrala Mântuirii Neamului, în timp ce primarul se apără și spune că bani există și pentru ridicarea unui nou corp de clădire pentru școala 179.