proceduri militare spitalul judetean suceava

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a anunțat în cadrul ședinței de guvern de joi după-amiază că o echipă de specialişti de la Unitatea militară de decontaminare de la Huşi va începe de vineri o acţiune de dezinfecţie în municipiul Suceava şi în împrejurimi.

Președintele Klaus Iohannis cere un bonus lunar de 500 de euro pentru personalul medical care lucrează cu pacienți infectați cu coronavirus
Într-o videoconferință de urgență pe tema focarului epidemic de la Suceava, președintele Klaus Iohannis a cerut executivului să găsească fonduri europene pentru a plăti un bonus lunar medicilor și personalului medical care lucrează cu pacienți COVID-19. "Vorbesc aici despre un bonus consistent, de câteva sute de euro pe lună. Cred că o sumă de 500 de euro pe lună pentru medicii și personalul medical care lucrează cu pacienți COVID ar fi un bonus onorabil", a declarat Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis, videoconferință de urgență pe tema focarului de la Suceava: Este corectă, oportună și necesară militarizarea spitalului. Apel către medici: Reveniți, vă rog, la serviciu!
Președintele Klaus Iohannis a avut joi după-amiază o videoconferință cu prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, și reprezentanți ai instituțiilor locale cu privire la situația epidemiologică de la Suceava. "Este corect, este oportun și este necesar să se introducă proceduri militare, deci militarizarea spitalului, pentru a reveni foarte rapid la normalitate",a subliniat Iohannis. Potrivit lui, în spital au fost livrate 5.000 de combinezoane și 20.000 de măști de protecție și de mănuși. El a făcut un apel către medici să revină la serviciu și să preia bolnavii. "Ne bazăm pe voi!", a declarat șeful statului.