produse din plastic

Directiva privind plasticul de unică folosinţă a fost transpusă în legislaţie printr-o ordonanţă care introduce şi în România acele obligaţii ce au ca scop reducerea plasticului din natură, a declarat miercuri Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Paiele ecologice, o afacere de succes. O familie de francezi cultivă secară organică pentru recoltarea tijelor
Uniunea Europeană va interzice total, începând din 2021, o mulțime de produse din plastic de unică folosință. Inclusiv paiele. Așa că înlocuirea lor cu variantele ecologice a început deja. Iar în Franța chiar a devenit o afacere, tot mai bănoasă.
Pericolul din caserole! Produsele din plastic degajă substanțe toxice pentru organism. Măsuri la nivel european
Le folosim zilnic, acasă și la birou, le punem în ghiozdan și copiilor, fără să ne dăm seama cât de mult rău ne pot face pe termen lung. Produsele din plastic ne pot îmbolnăvi din cauza substanțelor toxice pe care le degajă în contact cu mâncarea caldă. La nivel european, se iau măsuri pentru diminuarea substanțelor toxice din componența lor.