profesor decapitat
Ministrul de Interne de la Paris, Gerald Darmanin, a anunţat că 76 de moschei din toată Franţa vor fi inspectate, într-o acţiune împotriva a ceea ce oficialul francez a calificat drept "separatism", informează dpa.
Profesorii din Franța au ajuns să se autocenzureze, după ce un coleg de-al lor a fost decapitat pentru că le-a arătat elevilor caricaturi cu profetul Mahomed
Profesorii din Franța mărturisesc că sunt traumatizați, după actul terorist căruia i-a căzut victimă un coleg de-al lor. Au ajuns să se autocenzureze, să se teamă de abordarea unor subiecte considerate sensibile - după cum a constatat corespondenta noastră, Mihaela Antoche.
Profesorul francez ucis, omagiat la Sorbona, într-o ceremonie condusă de președintele Emmanuel Macron
Președintele Emmanuel Macron i-a adus un ultim omagiu profesorului Samuel Paty, ucis de un refugiat cecen. Asasinul a fost împușcat mortal de poliție. Macron a condus personal ceremonia oficială de doliu organizată în curtea Universității Sorbona.
Profesorul decapitat lângă Paris va primi cea mai înaltă distincție a Franţei
Samuel Paty, profesorul decapitat lângă Paris, va primi post-mortem cea mai înaltă distincţie a Franţei, „Legiunea de Onoare.” O ceremonie naţională în cinstea profesorului Paty va avea loc, miercuri, la Universitatea Sorbona din capitala Franței.
Ancheta în cazul profesorului ucis în Franța scoate la iveală o serie de mesaje apărute pe rețelele sociale înainte de atac
Ancheta și perchezițiile în cazul decapitării profesorului de geografie-istorie scoate la iveală o serie de mesaje și amenințări care au apărut pe rețelele de socializare înainte de comiterea atacului terorist.
Manifestaţie de amploare în Franţa, în memoria profesorului de educaţie civică decapitat
La Paris, Lyon, Strasbourg şi în alte oraşe, cei prezenţi în număr foarte mare duminică au vrut să-şi arate susţinerea faţă de libertatea de exprimare şi de valorile republicii.
Ministrul francez al Finanțelor propune un control mai strict al grupurilor islamiste
Ministrul francez de Finanțe, Bruno Le Maire, a declarat că va propune întărirea controalelor asupra fluxurilor financiare ale unor asociații islamiste, după decapitarea unui profesor, relatează agenția Reuters.
Profesorul francez a fost ucis de un refugiat cecen. Atacatorul avea 18 ani, era cunoscut pentru fapte de drept comun, iar sora lui vitregă se alăturase organizaţiei teroriste Stat Islamic
Ancheta în cazul profesorului ucis după ce a prezentat în clasă caricaturile profetului Mahomed scoate la iveală o serie de ameninţări şi mesaje postate pe reţelele sociale care au precedat oribila crimă. Autorul, un tânar de 18 ani, a fost împuşcat de forţele de ordine. Nouă persoane, printre care şi un minor, sunt reţinute şi anchetate de poliţie. Asasinatul este considerat atac terorist.

