Ungaria a adoptat o reformă a educaţiei considerată punitivă de către profesori. Noua lege modifică statutul dascălilor, creşte volumul de muncă al acestora şi prelungeşte anul şcolar

Parlamentul Ungariei a adoptat, marţi, o reformă controversată a educaţiei, profesorii denunţând o "răzbunare" a guvernului lui Viktor Orban după luni de proteste faţă de condiţii mai bune. Acest text, votat de o largă majoritate a deputaţilor, modifică statutul profesorilor, creşte volumul de muncă al acestora şi prelungeşte anul şcolar, introducând în acelaşi timp criterii mai stricte pentru evaluarea performanţei, relatează AFP.

Dascălii din Ungaria sunt în grevă pentru salarii mai mari

Profesorii din Ungaria sunt în grevă pe o perioadă nedeterminată. Ei au cerut măriri de salarii și program mai redus, dar guvernul le-a transmis că acum nu este momentul pentru aşa ceva din cauza războiului din Ucraina. O atitudine inacceptabilă, consideră dascălii, care au ieșit în număr mare să demonstreze în fața parlamentului de la Budapesta.