METEO. Ploi și 7 grade în Capitală. Ninsori și polei la munte

Marți, temperaturile vor fi în ușoară creștere în aproape toată țara, excepție făcând regiunile din sud-vest, unde vremea încă se va menține rece. Cerul va fi înnorat iar ploile se vor extinde cam peste tot iar în zonele montane și submontane vor fi ninsori și se va depune strat nou de zăpadă.

METEO. Temperaturile scad în majoritatea regiunilor

Toamna este aproape de final iar fenomenele care apar duc spre venirea iernii. Așadar, temperaturile sunt din ce în ce mai mici, precipitațiile mixte vor fi prezente prin anumite zone, iar la munte așteptăm ninsori.

METEO. Revin ploile în cea mai mare parte a țării

Miercuri, vremea va fi mohorâtă și va ploua în majoritatea regiunilor din țară. La munte cât și în Moldova precipitațiile vor fi mixte iar izolat vor fi depuneri de polei sau ghețuș. Cantitățile de apă vor fi mai însemnate în Banat și Oltenia, unde se vor acumula chiar și 25 de l/mp. Vântul se va intensifica în vest și sud-est iar temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 13 grade.

METEO. Vremea se încălzește în cea mai mare parte a țării. 15 grade în Capitală

Marți, vremea se menține frumoasă și cu temperaturi ușor mai ridicate pentru ultima decadă a lunii noiembrie. Dar, începând cu orele amiezii, în vest și sud-vest norii  de ploaie își vor face apariția, apoi ușor-ușor vor cuprinde și restul teritoriului. La munte, la altitudini de peste 1500 metri vor fi câțiva fulgi de zăpadă și tot pe aici vântul își vă face simțită prezența. Maximele vor fi cuprinse între 8 și 17 grade.

METEO. Vremea frumoasă în toată țara. 16 grade în Capitală

Pe parcursul zilei de joi, norii se risipesc iar ploi trecătoare vor fi doar în nordul, vestul și centrul țării. În rest, se arată soarele, atmosfera va fi plăcută în majoritatea zonelor iar la munte la altitudini de peste 1400 de metri vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul se vă înteți pe creste dar se va simți și prin sud, est și centru. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 și 14 grade.