protest CNAS

Angajaţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi cei ai caselor judeţene vor bloca activitatea de relaţii cu publicul, începând de joi, 2 noiembrie, pe perioadă nederminată, nemulţumiţi de faptul că autorităţile nu găsesc soluţii pentru o salarizare decentă în sistem.
20 dintre pacienții diagnosticați cu amiotrofie spinală vor primi tratament până la sfârșitul anului. Medicamentul inclus pe lista compensatelor nu ajunge la toți pacienții. O fiolă costă 70.000 de euro
Protest în scaune cu rotile la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Pacienţi cu amiotrofie spinală, inclusiv părinţi cu copii, au ieşit în stradă. Sunt disperaţi că nu primesc medicamentul care-i fereşte de paralizie şi deces, inclus pe lista compensatelor încă din mai. Au aflat că anul acesta vor fi trataţi doar o parte, pentru ca nu sunt bani pentru toţi.