protest inedit
Turnul Trump din New York a fost scena unui protest neobişnuit, care i-a ţinut cu sufletul la gură pe trecători. Un bărbat a stat agăţat ore în şir, suspendat cu o coardă la etajul al 16-lea al acestui zgârie-nori cu 58 de etaje. A amenințat că se aruncă în gol și le-a spus negociatorilor de la poliție, veniţi urgent la faţa locului, că nu coboară decât dacă va putea vorbi cu președintele Donald Trump.
Ca să înceapă să scoată aurul, trebuie să taie o pădure. Protest la Ministerul Apelor și Pădurilor față de defrișările de la Certeju de Sus
A fost protest la Ministerul Apelor și Pădurilor. Activiștii de mediu vor să oprească defrișarea unei păduri din județul Hunedoara, care e inclusă într-un proiect de extragere a aurului. Ei au mers la minister cu o drujbă uriașă, poleită cu vopsea aurie, dar și cu o petiție cu 20 de mii de semnături. Compania care se ocupă de proiect spune însă că are toate avizele.
Protest în versuri la înălțime. Un bărbat de 64 de ani și-a spus păsurile din vârful unui copac
Un bărbat de 64 de ani din satul mehedinţean Gârdoaia s-a supărat pe autorităţi că nu poate tăia lemne din pădurea personală din cauza unor procese pe care le-ar fi pierdut pe nedrept în instanţă. Omul a urcat într-un copac din faţa Prefecturii Mehedinţi şi a cerut să vină prefectul ca să-şi spună păsul. Autorităţile s-au chinuit mai bine de o oră să-l convingă să coboare.

