Angajaţii din penitenciare protestează în fața mai multor închisori

Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP) anunţă că începând cu luni, 13 mai, în fiecare zi de luni, miercuri şi vineri, organizează mitinguri în penitenciare, sindicaliştii solicitând, printre altele, adoptarea statutului poliţistului de penitenciare şi plata orelor suplimentare.

Sindicaliștii din penitenciare au protestat în Piaţa Victoriei. Răspunsul ministrului Justiției

Zeci de gardieni de la penitenciare din toată țara au mers luni la guvern să ceară salarii mai mari și să se plângă de lipsa de personal. Premierul nu i-a primit, iar ministrul Justiției le-a explicat că întâlnirea nu a fost programată. Le-a promis, în schimb, că va încerca să facă angajări și că se vor deschide două noi închisori. Aproape 23 de mii de persoane se află în acest moment în spatele gratiilor.