proteste justitie Polonia
Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a anunțat luni că nu va promulga două din cele trei proiecte de lege privind reforma justiției - pe cel privind Curtea Supremă și pe cel care vizează Consiliul Național al Magistraturii. Potrivit criticilor, aceste reforme ar afecta independența justiției. Decizia vine după ce zeci de mii de oameni au ieşit în stradă, în semn de protest faţă de aceste legi care, în opinia lor, ameninţau democraţia şi subminau diviziunea puterilor din ţară.
Polonezii cer în stradă ca politicienii să nu aibă mână liberă la numirile din justiție. Pachet de legi contestat
Polonezii îi solicită preşedintelui să respingă pachetul de legi controversate privind reformele din justiţie. Noile legi adoptate de Parlament ar urma să dea mână liberă politicului în numirile din justiţie.

