Moțiunea, un exercițiu cu final cunoscut. Miercuri, în paralel cu votul din Parlament, se anunță proteste

Cu o zi înainte de moțiunea de cenzură, liderii UDMR au negociat și cu Opoziția, și cu Puterea. Guvernul Dăncilă are toate șansele să reziste moțiunii, și chiar semnatarii recunosc că nu au suficiente voturi. Totuși, contează și pe sprijinul moral al protestatarilor din fața Parlamentului. Și unii social-democrați se gândesc că ar fi bine să își aducă mâine susținători în stradă.

Coaliția abandonează ideea ordonanței. ALDE a cerut modificarea Codului Penal în Parlament

Întoarcere cu 180 de grade în coaliția de guvernare: Codul Penal nu va fi modificat prin ordonanță de urgență. Tonul a fost dat de Călin Popescu Tăriceanu, care a exclus și angajarea răspunderii. Liviu Dragnea susține că ordonanța de urgență nu a fost singura soluție discutată în PSD și este de acord cu dezbaterea în Parlament. Îi dă însă temă lui Florin Iordache, să grăbească procedurile în comisia specială.

Zeci de studenţi din Cluj au venit la Bucureşti pentru a participa la proteste. Au fost întâmpinaţi cu micul dejun de colegii din Capitală

Zeci de studenţi din Cluj au pornit aseară la drum pentru a-şi continua protestele în Capitală. Sunt în sesiune, dar consideră că tot ce se întâmplă acum în ţară e mai important decât un examen. După o călătorie care a durat toată noaptea, studenţii clujeni au avut parte de o supriză plăcută. Au fost întâmpinaţi în Gara de Nord de colegii bucureşteni, cu micul dejun.

Protestele din România, în presa internaţională: Cele mai ample manifestaţii de la căderea comunismului în 1989

Situaţia din România a ajuns breaking news în presa internaţională. Mari reţele de televiziune se află la Bucureşti, iar în ultimele zile au transmis în direct din mijlocul protestelor. Euronews a făcut şi o analiză comparativă între manifestaţiile de acum şi Revoluţia din 1989. Şi canalul Russia Today e preocupat de evoluţia evenimentelor din ţara noastră.