proteste restrictii coronavirus

Premierul a reacționat față de manifestațiile anti-restricții de ieri, din Piața Victoriei și Piața Universității. Florin Cîţu consideră că, în această perioadă, liderii politici ar trebui "să se dezică total" de cei care au campanii anti-vaccinare şi consideră că protestul care a avut loc sâmbătă a fost unul "cinic".

Proteste în Piaţa Universităţii şi Piaţa Victoriei față de restricţiile instituite în contextul pandemiei, în ziua cu record de infectări
În ziua în care România a marcat un nou record absolut al epidemiei de coronavirus și a depășit 12.500 de cazuri de COVID, în București, câteva mii de oameni protestează față de măsurile impuse de autorități. Nu vor restricții și nici vaccinare. Și cer demisia guvernului. Organizatorii și participanții riscă amenzi substanțiale, pentru că nu au respectat regulile impuse de lege pentru astfel de evenimente.
Belgia: Intervenție în forță a poliției la o petrecere ilegală din Bruxelles
Intervenție brutală a poliției belgiene care a vrut să oprească o petrecere ilegală desfășurată într-un parc din Bruxelles. Tinerii protestau față de restricțiile sanitare impuse de pandemie.

14 protestatari au fost arestați pentru 30 de zile, după manifestațiile violente împotriva restricțiilor
Au fost date primele pedepse pentru protestatarii violenți din Capitală!14 protestatari au fost arestați preventiv, 3 au fost puși sub control judiciar și doi minori au fost plasați în arest la domiciliu. Este vorba despre manifestanți care au participat la protestele violente din Piața Unirii, din București, în noaptea de luni spre marți.

Jandarmeria anunţă că organizatorii protestului de sâmbătă din Capitală vor fi amendaţi pentru depăşirea numărului de participanţi
Reprezentantul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, Alexandru Iacob, a anunţat că organizatorii manifestaţiei de protest faţă de restricţiile împotriva răspândirii SARS-CoV-2 care se desfăşoară sâmbătă seara în centrul Capitalei vor fi amendaţi pentru depăşirea numărului de 100 participanţi permis pentru adunări publice.
Noi proteste sâmbătă în București față de restricțiile impuse de pandemie
Încă o zi de proteste faţă de restricţiile impuse de autorităţi, în primul sfârşit de săptămână cu măsuri suplimentare de combatere a pandemiei. În Capitală, oamenii s-au strâns în această după amiază în Piaţa Universităţii, apoi au plecat către Piaţa Victoriei și de acolo spre Palatul Parlamentului.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, la TVR: Libertatea de a schimba pe doctorul Arafat o are în totalitate decidentul
Invitat la Tema zilei joi seară, dr. Raed Arafat a comentat informații apărute recent în presă, potrivit cărora ar urma să fie înlocuit din fruntea structurii pe care o conduce încă de la înființare, în 2014 - Departamentul pentru Situații de Urgență. Numele celui vehiculat drept înlocuitor este cel al coordonatorului campaniei naționale de vaccinare, col. dr. Valeriu Gheorghiță.

Raed Arafat, la TVR: E de înțeles de ce protestează o parte din lume. Dar nici nu poți risca să rămâi fără nicio măsură. Foarte multă lume care acum nu vorbește o să aibă întrebarea pe buze: dar voi ce-ați făcut?
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, s-a referit pentru prima dată, joi seară, la TVR, la protestele împotriva înăspririi restricțiilor, care au marcat ultimele 4 zile. "Este de înțeles de ce protestează o parte din lume", spune Raed Arafat. "Este acest sentiment că nu mai putem, că nu mai merge, de ce măsurile continuă și nu s-a rezolvat problema", a declarat el. A explicat însă că există și foarte multă lume care acum nu vorbește, care urmează recomandările sanitare "și care o să vină sa ne întrebe: de ce nu ați făcut nimic să preveniți situația la care am ajuns?".

Șeful DSU, Raed Arafat, la Tema zilei: Trebuie să dureze măcar 2-3 săptămâni să vedem impactul acestor măsuri. Nu s-a pus problema să relaxăm restricțiile din cauza protestelor
"Apelăm la înțelegerea oamenilor, pentru că avem lumină la capătul tunelului și asta este vaccinarea", a subliniat joi seară, la Tema zilei, dr. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. El a subliniat însă că, în paralel cu vaccinarea, trebuie luate măsuri pentru oprirea răspândirii coronavirusului. "Comparativ cu alte țări sunt măsuri mult mai relaxate", a arătat Arafat, care a dat exemplul extinderii și înăspririi restricțiilor în Franța. "Proteste au fost și în alte țări și ați văzut că și în celelalte țări măsurile lor au continuat", a mai explicat el.
- 1
- 2