Igor Dodon a fost reținut pentru 72 de ore. Fostul președinte al Republicii Moldova este acuzat de corupție și trădare de patrie

Igor Dodon, fostul preşedinte pro-rus al Republicii Moldova, a fost reținut pentru 72 de ore, după o zi întreagă de percheziții la locuința sa. Procurorii anticorupție de la Chișinău au găsit probe pentru dosarul cunoscut sub numele "Sacoșa", în care Dodon e acuzat de corupţie, îmbogățire ilicită și trădare de patrie. Cercetarea penală a început după apariţia unor imagini în care fostul lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, i-ar fi dat lui Dodon o pungă în care ar fi fost bani. Acum e reținut și omul de încredere al lui Plahotniuc.

Alegeri parlamentare în Republica Moldova, concomitent cu un referendum pe tema reducerii numărului de deputați. Linii telefonice speciale pentru semnalarea neregulilor

Alegeri parlamentare şi referendum în Republica Moldova. Scrutinul, cu miză mare, s-a desfășurat într-o atmosferă tensionată. Opoziţia a făcut apel la observatorii străini, să fie vigilenţi, ca votul să nu fie fraudat. Dacă în Bucureşti sau în alte capitale europene votul a decurs fără probleme, peste Prut au fost mai multe incidente. Comisia Electorală Centrală va prezenta luni, la ora 12.00, rezultatele preliminare.

Duminică, alegeri parlamentare în Republica Moldova. PSRM, Partidul Socialiştilor, conduce detașat conform sondajelor. O analiză LUMEA AZI cu Cristian Diaconescu

În mod excepțional, campania electorală din Republica Moldova se termină sâmbătă, cu o zi înainte de alegeri. Asociația Sociologilor şi Demografilor din Republica Moldova creditează trei concurenţi cu şanse reale de a ajunge în Parlament. Scrutinul de duminică se va desfășura conform noului sistem electoral mixt, care prevede alegerea într-un singur tur a 51 de deputaţi în circumscripţii uninominale și 50 prin vot proporțional la nivel naţional. Astfel, votul diasporei nu prea mai contează. Cristian Diaconescu, expert în politică externă, a comentat situația în emisiunea "Lumea Azi".

Facebook șterge conturi în Republica Moldova. Forțele politice se reclamă reciproc la Comisia Electorală Centrală

Facebook acționează în plină campanie electorală în Republica Moldova și șterge 168 de profiluri, 28 de pagini și 8 conturi de pe Instagram suspectate că ar fi răspândit informații false. Rețeaua de socializare bănuiește că și membri ai Guvernului ar fi implicați în activități dubioase. Mihai Rădulescu moderează la Chișinău emisiunile electorale ale TVR Moldova.