NATO și-a suspendat misiunea de instruire din Irak și retrage o parte din personal. Teheranul spune că are 13 scenarii de ripostă și monitorizează bazele americane din regiune

Tensiunea în Orientul Mijlociu a atins cote maxime. Irakul a cerut plecarea trupelor străine de pe teritoriul său. Mai multe țări NATO au început operațiunile de relocare a militarilor staționați aici. Secretarul de stat Mike Pompeo a apărat marți legalitatea acțiunilor americane împotriva lui Soleimani, care pregătea operațiuni contra SUA. Potrivit CNN, trupele americane din Orientul Mijlociu sunt în stare de alertă din cauza unor posibile atacuri cu drone iraniene.