Noile Consilii de Administraţie ale SRTV şi SRR, numite de Parlament. Dan Turturică - Președinte-Director General la TVR, iar Răzvan Dincă - la SRR

TVR și Radioul Public au de astăzi conduceri noi, votate de Parlament. Jurnalistul Dan Turturică este Președintele-Director General al TVR, iar Răzvan Dincă, fost director al Operei Române, va conduce Radio România. Din consiliile de administrație ale celor două instituții fac parte membri numiți de partidele parlamentare, Guvern și Președinție și câte doi aleși de salariații fiecărei instituții.

CCR: Numirile interimare de la TVR și Radioul public sunt neconstituționale

Curtea Constituțională a decis că numirile interimare de la TVR și de la Radioul public sunt neconstituționale. Judecătorii au admis astfel sesizarea PSD privind numirile făcute de Parlament la cele două instituții media. Preşedintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor, Iulian Bulai, anunţă că va declanşa procedura de numire a unei conduceri cu puteri depline pentru TVR şi Radio.

Birourile permanente se reunesc marți pentru stabilirea ședinței de plen pe tema rapoartelor SRTV și SRR

Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului se vor reuni mâine pentru a stabili data şedinţei de plen în care se vor discuta rapoartele privind Televiziunea şi Radioul publice şi Consiliul Naţional al Audiovizualului. Întrebat pe cine va susţine PNL pentru interimatul de la TVR, Ludovic Orban a răspuns: "Când vom lua deciziile, le vom face publice".

Comisiile pentru Cultură din Parlament au respins rapoartele de activitate ale TVR și ale Radioului public pe 2017, 2018 și 2019

Comisiile de Cultură ale Parlamentului au respins, cu majoritate de voturi, rapoartele de activitate ale Radioului şi Televiziunii Publice. Decizia finală îi aparţine plenului reunit, care ar putea demite săptămâna viitoare conducerile celor două instituţii. Liderii coaliţiei de guvernare au de gând să modifice structura de conducere a Radioului şi Televiziunii Publice.

Radio România, în (e)misiune de 92 de ani. La mulți ani, Radio România!

La 1 noiembrie 1928 se lansată în eter prima emisiune care începea cu cuvintele: „Alo, Alo, aici Radio Bucureşti !”. De atunci, radioul public a emis neîntrerupt şi s-a afirmat ca promotor şi susţinător al culturii şi valorilor. Astăzi, Radioul public înseamnă nouă posturi naţionale, o reţea regională de zece posturi, o agenţie de presă, o editură, şase formaţii muzicale, un târg de carte şi festival internaţional.