rafale
A fost vijelie de cod roşu în Dobrogea. Vremea rea a făcut ravagii, iar autorităţile au emis mesaje RO-ALERT. Vântul a depăşit 100 de kilometri pe oră, sute de copaci au fost puşi la pământ, multe localităţi au rămas fără curent electric, iar porturile au fost închise. Furtuna din județul Constanța a pus în dificultate Sistemul Energetic Național. La un moment dat, a existat un deficit de 1.700 de megawaţi, după ce reactorul 1 al centralei nucleare de la Cernavodă s-a deconectat automat, iar eolienele s-au oprit din cauza vântului puternic. Duminică la prânz, în județul Constanța, 80 de localități nu aveau energie electrică.
Porturi închise din cauza vântului. Rafalele ating 70 de kilometri pe oră
Vremea rea pune probleme și în porturile de la Marea Neagră. Din cauza vântului puternic, au fost suspendate manevrele în porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud şi Midia.
Miliardarul francez Olivier Dassault și-a pierdut viața într-un accident de elicopter. Era deputat și moștenitor al grupului de aviaţie Dassault
Olivier Dassault, unul dintre moştenitorii grupului de aviaţie Dassault - producătorul avioanelor Falcon, Mirage şi Rafale - şi-a pierdut viaţa duminică în urma unui accident de elicopter în timpul unui zbor privat în apropiere de Deauville (nord-vest), relatează AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.
FRANȚA | Un avion de vânătoare Rafale a rupt o linie de înaltă tensiune în sudul țării
Un avion de vânătoare al Forţelor aeriene franceze care efectua un zbor de antrenament la joasă altitudine a rupt miercuri o linie de înaltă tensiune care alimenta un mic sat din Alpes-de-Haute-Provence, lăsându-i pe locuitori fără curent electric timp de câteva ore, relatează joi AFP.
Vântul a făcut prăpăd în mai multe judeţe din ţară. Avertizările meteorologilor
Braşovul a fost câteva ore sub cod portocaliu de vânt puternic. Mai mulţi copaci au fost doborăţi la pământ, iar bucăţi din acoperişuri au ajuns pe străzi. Sub cod portocaliu au fost şi judeţele Covasna şi Buzău. Mii de oameni au rămas fără curent electric. În zonele montane, unde e cod galben până luni, viteza vântului poate depăşi 120 de kilometri pe oră şi se anunţă ninsori.
Cod galben de vânt puternic pentru zona de munte din 27 de județe, până luni după-amiază. În București, vreme deosebit de caldă pentru această perioadă
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cod galben de vânt puternic şi ninsori viscolite pentru zona de munte din 27 de judeţe, valabilă de duminică, de la ora 12.00, până luni, la ora 16.00.

