raport
Ţările bogate creează condiţii de viaţă periculoase pentru copiii din întreaga lume, potrivit unui raport al Centrului de Cercetare Innocenti al Fondului Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF) publicat marţi şi care îndeamnă aceste ţări să reducă producţia de deşeuri şi poluarea atmosferică şi acvatică, informează AFP.
Rusia are probleme semnificative în privința resurselor de război, arată raportul Ministerului Apărării din Marea Britanie
Rusia se confruntă cu ”probleme semnificative în privința resurselor", ceea ce afectează operațiunile sale militare, se arată în cel mai recent raport al serviciului de informații al armatei britanice. Documentul mai subliniază şi rolul apărătorilor de la uzina Azovstal, care a au reuşit să amâne capturarea totală a oraşului Mariupol.
RAPORT | SUA: Sute de copii amerindieni au murit în internate gestionate de statul federal
Sute de copii din minorităţi amerindiene, din Alaska şi Hawaii au murit în internate gestionate de statul federal american, între 1819 şi 1969, unde au fost supuşi abuzurilor, relevă un raport publicat miercuri de biroului american pentru Afaceri indiene, citat de AFP.
Închisorile din România continuă să se confrunte cu provocări ample (raport al Comitetului pentru Prevenirea Torturii al CoE)
Comitetul pentru Prevenirea Torturii (CPT) al Consiliului Europei (CoE) cere autorităţilor române să continue reforma sistemului penitenciar pentru a remedia unele deficienţe grave şi persistente. Printre măsurile cerute se numără îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, oferirea unei game de activităţi utile pentru deţinuţi pentru a-i ajuta să se pregătească pentru reintegrarea în comunitate, creşterea numărului de personal din penitenciare şi asigurarea unor servicii de îngrijire medicală adecvate, menţionează CPT în raportul privind vizita pe care a efectuat-o România în perioada 10-21 mai 2021, publicat joi.
Departamentul de Stat al SUA: Impunitatea în cazul abuzurilor împotriva drepturilor omului a rămas o problemă în România
Impunitatea în cazul autorilor unor abuzuri la adresa drepturilor omului a continuat să fie o problemă în România, în timp ce sistemul judiciar a luat măsuri pentru a pune sub acuzare şi a pedepsi oficialităţile care au comis abuzuri. Totuşi, autorităţile nu au avut la dispoziţie mecanisme eficiente pentru a face acest lucru şi au amânat procedurile referitoare la abuzuri şi corupţie în rândul poliţiei, în multe cazuri rezultatul fiind achitarea, indică raportul pe 2021 al Departamenului de Stat al SUA privind respectarea drepturilor omului în lume, dat miercuri publicităţii.
Nivelul mării va crește în următorii 30 de ani cât într-un secol
În următorii 30 de ani, nivelul mării ar putea să crească la fel de mult ca pe durata întregului secol trecut, indică un raport al unor agenţii americane, la realizarea căruia au participat inclusiv NASA şi Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică (NOAA), relatează dpa.
RAPORT | Una din trei persoane care lucrează în Parlamentul Australiei, victimă a hărţuirii sexuale
O anchetă foarte aşteptată pe tema ''culturii sexiste'' din Parlamentul australian publicată marţi a scos la iveală probe abundente de hărţuire sexuală şi de intimidare vizând atât legislatorii, cât şi personalul instituţiei, subliniind că o persoană din trei a fost victima acestui fenomen, informează AFP.
GLOBAL NUTRITION REPORT | Aproape jumătate din populaţia planetei are o alimentaţie inadecvată
Aproape jumătate din populaţia lumii suferă de o formă de malnutriţie, ceea ce are consecinţe nefaste atât pentru sănătate, cât şi pentru planetă, subliniază un raport publicat marţi, citat de AFP.
Raportul privind proiectul ”România Educată” a fost publicat
Raportul privind proiectul 'România Educată' a fost publicat, miercuri, de Administraţia Prezidenţială.Printre dezideratele exprimate în documente se numără educaţie de calitate pentru toţi, educaţie individualizată, autonomie şi gândire critică, alocarea de resurse suficiente, în mod transparent şi echitabil, pentru acest domeniu, şcoli sigure şi sănătoase, atractivitatea sistemului de învăţământ.

