Rate mai mici pentru creditele în lei. Atenție la dobânzile pentru depozite!

Românii care au credite în lei vor plăti rate mai mici la bănci. Indicele Robor, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea împrumuturilor în moneda națională, a scăzut din nou și a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani. Economiștii pun scăderea pe seama deciziei BNR de a reduce dobânda de referință la un minim istoric.

Tot mai mulți români au restanțe la bănci

Sub presiunea crizei sanitare, tot mai mulți români au restanțe la bănci. Numărul acestora a crescut cu 9 la sută în aprilie față de începutul anului. Și nu i-am pus la socoteală pe cei peste 300 de mii de români care și-au amânat plata ratelor până la sfârșitul anului. Momentul adevărului va fi în 2021 când, vor fi cu aproape 50 la sută mai mulți restanțieri, după cum estimează specialiștii.

Ratele creditelor, amânate cu până la 9 luni. Măsura va fi inclusă într-o ordonanţă de urgenţă care va fi aprobată în ședința de guvern

Ratele creditelor bancare vor fi amânate cu până la 9 luni. Măsura va fi inclusă într-o ordonanţă de urgenţă care va fi aprobată în ședința de guvern de mâine. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor și confirmat de președintele Klaus Iohannis, după o sedintă de peste două ore la Palatul Cotroceni.