Punctul de trecere de la Rafah s-a redeschis pentru cetățenii cu pașapoarte străine. În interiorul spitalului Al Shifa se află 500 de pacienți, potrivit directorului instituției

Punctul de trecere de la Rafah s-a redeschis astăzi pentru cetățenii cu pașapoarte străine. Autoritățile egiptene de frontieră au anunțat că va fi permisă, în continuare, și trecerea palestinienilor care au nevoie urgentă de tratamente medicale. Operațiunile militare continuă în nordul Fâșiei Gaza, unde armata israeliană a anunțat că va ajuta totuşi la evacuarea spitalelor.

Benjamin Netanyahu doreşte ''altceva'' decât Autoritatea Palestiniană actuală pentru conducerea Fâșiei Gaza. ”Nu va exista nicio autoritate civilă care să-i înveţe pe copiii săi ura faţă de Israel”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat sâmbătă că doreşte ''altceva'' decât Autoritatea Palestiniană, condusă în prezent de Mahmoud Abbas, pentru a conduce Fâşia Gaza după războiul pe care îl duce pentru "eradicarea" mişcării palestiniene Hamas, relatează AFP.

Israelul continuă bombardamentele în Fâșia Gaza. Armata explică din nou că nu țintește civili, ci obiective ale Hamas. Netanyahu, în vizită la soldații de pe front

Israelul a continuat bombardamentele asupra obiectivelor Hamas din Fâșia Gaza. De asemenea, au fost lovite și posturi ale teroriștilor Hezbollah din sudul Libanului. Pe fondul acuzațiilor potrivit cărora Armata israeliană bombardează civili și spitale, un oficial israelien a precizat că militarii nu țintesc în refugiați. Însă, dacă în apropiere sunt obiective Hamas, acestea vor fi lovite, a precizat reprezentantul armatei. Israelul depune eforturi și pentru eliberarea celor aproximativ 240 de ostatici, iar premierul Benjamin Netanyahu a vizitat soldații aflați aproape de granița cu Fâșia Gaza.

50.000 de civili au fugit din nordul Fâşiei Gaza către sud. Qatar ar media eliberarea a 12 ostatici în schimbul unui armistiţiu umanitar pentru 3 zile. SUA au un mecanism de comunicare cu Hamas

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a exclus miercuri din nou orice încetare a focului în Fâşia Gaza fără eliberarea ostaticilor reţinuţi de gruparea islamistă Hamas, în timp ce armata israeliană, care desfăşoară operaţiuni terestre împotriva acestei grupări, a transmis că aproximativ 50.000 de civili au fugit miercuri din nordul enclavei palestiniene către sud prin "culoarul de evacuare" pe care l-a securizat pentru a doua zi consecutiv.

Armata israeliană a distrus 130 de tuneluri ale Hamas. Ministrul Apărării: Gaza este cea mai mare bază construită vreodată. Întregul oraş este o uriaşă bază a terorii

Armata israeliană a ajuns în centrul Gaza City, cel mai mare oraş din Fâşia Gaza. Au fost eliminaţi mii de terorişti, iar o parte dintre intrările în tunelurile subterane ale Hamas au fost aruncate în aer. Totuşi, Tsahal, armata israeliană, acţionează prudent, la sol, ţinând cont că scopul nu este doar lichidarea Hamas, ci şi găsirea ostaticilor.

Armata israeliană a eliminat mii de terorişti. Au fost atacate celule Hamas aflate lângă o școală, un spital și o moschee. Hamas opune o rezistență îndârjită

Armata israeliană a ajuns în centrul oraşului Gaza, cel mai mare oraş din Fâşie. Au fost eliminaţi mii de terorişti, iar o parte dintre intrările în tunelurile subterane ale Hamas au fost aruncate în aer. Totuşi, armata isralieană acţionează prudent, la sol, ţînând cont că scopul nu este doar lichidarea Hamas, ci şi găsirea ostaticilor.

Armata israeliană a anunțat că a intrat ”în adâncurile” oraşului Gaza. Netanyahu: ”Nu intenţionăm să ne oprim, intenţionăm să continuăm până la final”

Israelul a anunţat marţi seară că a atacat peste 14.000 de ţinte Hamas de la începutul războiului împotriva grupării islamiste în urmă cu o lună şi că trupele sale luptă "în adâncurile" Gaza City, principalul oraş din enclava palestiniană, pentru prima dată în mulţi ani. "Pentru prima dată în decenii, Forţele de Apărare Israeliene (IDF) luptă în inima oraşului Gaza", a declarat Yaron Finkelman, comandantul Comandamentului de Sud al armatei israeliene. Trupele israeliene au pătruns terestru în Fâşie în urmă cu zece zile, după câteva săptămâni de atacuri continue de artilerie lansate de pe teritoriul israelian şi de bombardamente intense. Totodată, armata israeliană a anunţat că militarii săi au reuşit să încercuiască oraşul Gaza, unde se concentrează cea mai mare parte a populaţiei palestiniene.