Mărturii din iadul provocat de Hamas în orașul Sderot: Ei împușcau în aer și strigau ”Allahu Akbar”

Viaţa celor care s-au trezit peste noapte în calvarul teroriştilor Hamas este departe de a reveni la normal. Israelienii din localităţile de la graniță cu Fâșia Gaza au răni care refuză să se vindece. Au văzut cu ochii lor cum apropiaţii şi vecinii sunt împuşcaţi de Hamas. Au reuşit cu greu să supravieţuiască, însă nu pot uita acele momente. Jurnaliștii TVR Adelin Petrișor și Dragoş Stoian au vorbit cu familia unei basarabence, care trăieşte într-un chibuț înecat în sânge de terorişti.

Şeful diplomaţiei israeliene consideră mandatul şefului ONU drept un ”pericol pentru pacea lumii”. ”Apelul la încetarea focului în Fâşia Gaza constituie sprijin pentru organizaţia teroristă Hamas”

Ministrul israelian de Externe, Eli Cohen, a apreciat drept un "pericol pentru pacea lumii" mandatul şefului ONU, Antonio Guterres, după ce acesta din urmă a invocat o procedură rară în faţa Consiliului de Securitate cu privire la războiul din Fâşia Gaza, notează AFP.

Israelul vrea să inunde cu apă de mare tunelurile organizației Hamas. Netanyahu: Numai noi putem demilitariza Gaza

În Gaza au loc lupte grele între armata israeliană şi teroriştii Hamas. Centrul de Greutate al luptelor s-a mutat în sud, în zona Khan Younis, acolo unde se crede că se ascund liderii Hamas. În ultimele 24 de ore, au fost bombardate peste 200 de ţinte ale teroriştilor. Potrivit unor informaţii de presă, Israelul are de gând să inunde cu apă de mare tunelurile Hamas, în faza următoare a operaţiunii militare.

Orașul Khan Yunis, din sudul Gazei, este încercuit. Se înmulțesc mărturiile din infernul captivității

Armata israeliană şi serviciile interne au dat publicităţii documente care dovedesc faptul că liderii Hamas se ascundeau în catacombele săpate chiar sub casele civililor. În plus, o mare parte a comandamentelor era în vecinătatea spitalului indonezian din orașul Gaza. De altfel comandantul brigăzii Hamas de aici a fost lichidat. Acum, armata israeliană îşi continuă operaţiunea de eliminare a teroriştilor şi în sudul Fâşiei Gaza.