Zeci de morți în urma raidurilor israeliene din noaptea de vineri spre sâmbătă. Tel Avivul anunță extinderea operațiunii militare

Armata israeliană a bombardat intens azi-noapte în Fâşia Gaza, dar şi în Cisiordania. Cel puţin 40 de persoane au murit, afirmă palestinienii. Spitalul Al Shifa din Gaza, un adevărat centru de comandă al teroriştilor Hamas, după cum afirmă israelienii, va fi evacuat. Se pare că însăşi conducerea Spitalului a cerut militarilor israelieni să transfere pacienţii.

Ultimatum pentru evacuarea spitalului Al Shifa din Gaza. Oficiali israelieni neagă: ”În niciun moment armata nu a ordonat evacuarea pacienţilor sau a echipelor medicale”

Armata israeliană (IDF) a dat termen de o oră medicilor, pacienţilor şi persoanelor strămutate care se află în complexul spitalicesc Al-Shifa, situat în nordul Fâşiei Gaza, să evacueze spitalul, a anunţat sâmbătă Ministerul Sănătăţii din Gaza, aflat sub controlul grupării islamiste palestiniene Hamas, transmit agenţiile internaţionale de presă. Armata israeliană, însă, a negat, sâmbătă, că ar fi dat acest ultimatum.

Noi mărturii cutremurătoare despre coșmarul trăit de israelieni pe 7 octombrie. Condițiile americanilor pentru o oprire temporară a bombardamentelor

Presa israeliană afirmă că administrația americană sugerează guvernului Netanyahu să oprească temporar bombardamentele pentru ca, la schimb, teroriștii Hamas să elibereze o parte dintre ostatici și să dea o listă cu numele tuturor răpiților. Pentru opinia publică din Israel, soarta ostaticilor este prioritară. Familiile celor răpiți încep să-și piardă speranța. Apar noi și noi mărturii cutremurătoare despre coșmarul trăit de israelieni pe 7 octombrie.