Țara noastră devine hub pentru ajutorul umanitar internațional acordat Ucrainei. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen: România a oferit un exemplu înduioșător pentru întreaga lume

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a fost primită astăzi de Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. Președintele a mulțumit pentru susținerea acordată pentru înființarea pe teritoriul României a unui hub umanitar, un centru, care să permită colectarea și transportul donațiilor internaționale în domeniul ajutorului umanitar către Ucraina.

Ucraineni din străinătate se întorc să lupte acasă

Gara din Kiev e permanent supraaglomerată. Așteaptă disperați să prindă un tren cei care vor să fugă din calea războiului. Dar sunt și mulți care se întorc acasă, în capitală, cu intenția să se alăture celor care luptă pentru ca orașul să reziste.

48 de femei din Ucraina și copiii lor au ajuns cu bine la Arad. Mamele au avut un singur gând: să își scoată copiii din țară

Extenuate și speriate după o călătorie extrem de lungă, câteva zeci de femei cu copiii lor au ajuns cu bine la Arad. Au traversat vama Siret de unde le-a preluat un autocar privat. Acesta fusese închiriat pentru 50 de studenți mediciniști care reușiseră să iasă din Ucraina. Tinerii le-au cedat însă locurile mamelor și micuților aflați pe drum de aproape 3 zile.

Secretarul general al NATO, vizită în Polonia. Jens Stoltenberg: NATO nu va trimite trupe în Ucraina si nici avioane în spațiul aerian ucrainean

Aflat în vizită în Polonia, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a declarat că Aliații furnizează sprijin militar, material, arme antitanc, sisteme de apărarte aeriană și sprijin financiar. Oficialul a reiterat că NATO nu poate fi parte din conflict, Alianța nu va trimite trupe în Ucraina si nu va trimite avioane în spațiul aerian ucrainean.

Ungaria nu permite transporturi de arme către Ucraina pe teritoriul său

Războiul împotriva Ucrainei a dat tonul unei acțiuni de solidaritate occidentală fără precedent, inclusiv militară. Tot mai multe ţări trimit armanent ucrainenilor ca să se apere în faţa agresiunii Rusiei, inclusiv țări recunoscute pentru neutralitate, cazul Suediei, sau altele care sfidează amenințările Rusiei și ajută Ucraina, cum este Finlanda.