Profesorul Nicolae Constantinescu, fost Consul General al României la Los Angeles: Pentru ca Marea Neagră să nu devină un lac rusesc este necesară o concentrare de forțe a tuturor țărilor cu ieșire la mare

Profesorul Nicolae Constantinescu, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România este membru titular al Academiei de Științe Medicale din România, membru al Societăţilor de Chirurgie şi de Anatomie din România, profesor universitar la UMF „Carol Davila” din Bucureşti pentru 24 de serii de studenţi şi peste 3000 de medici rezidenţi, autor a peste 8000 de intervenţii chirurgicale, a operat neîntrerupt timp de trei zile şi trei nopţi în decembrie 89. În perioada 1998-2000 a fost Consul General al României la Los Angeles, unde a pledat pentru intrarea României în NATO.

SUA sunt gata pentru orice scenariu | Joe Biden: “Continuăm să considerăm diplomaţia cea mai bună cale” | Ucraina își dezvoltă forțele armate

Ucraina își va dezvolta forțele armate în perioada următoare. Președintele Volodimir Zelenski a semnat un decret care stabilește suplimentarea armatei cu 100.000 de militari și creșterea sumelor alocate pentru plata soldaților și ofițerilor. Premierul britanic Boris Johnson a ajuns la Kiev unde va reafirma susținerea țării sale pentru Ucraina.

Rusia susține că nu vrea război în Ucraina. Serghei Lavrov: Propunerile de securitate primite din partea SUA sunt mai bune decât cele primite de la NATO

Rusia nu vrea război cu Ucraina, susţine şeful diplomaţiei de la Moscova. Serghei Lavrov a declarat că propunerile de securitate primite din partea americanilor sunt mai bune decât cele primite de la NATO. Deşi afirmă că nu vrea un conflict cu Ucraina, în ultimele 24 de ore, Rusia a continuat să concentreze trupe în apropiere de frontiera cu Ucraina.