RCA
Sunt ultimele zile de valabilitate a poliţelor RCA la Euroins. Deşi Guvernul a prelungit cu 3 luni termenul de expirare, şoferii români nu s-au înghesuit să le reînnoiască. În această situaţie sunt peste 800 de mii de conducători auto, care mai au timp până pe 7 decembrie sa încheie alte poliţe. Brokerii de asigurări se aşteaptă ca în perioada următoare să crească cererea, ceea ce ar putea să ducă la blocarea sistemului, iar actele să fie emise cu câteva zile întârziere.

Marcel Ciolacu: Prelungim până la finalul anului plafonarea tarifelor RCA
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că Guvernul va prelungi plafonarea tarifelor la poliţele RCA până la sfârşitul anului.

Valabilitatea polițelor Euroins va fi prelungită până pe 8 decembrie
Polițele Euroins vor fi prelungite cu încă 3 luni, adică până pe 8 decembrie. Sunt încă în vigoare peste 1,8 milioane de polițe RCA emise de compania falimentară și, potrivit premierului, dacă s-ar păstra termenul actual de expirare, un segment uriaș din parcul auto ar putea să rămană fără acoperire RCA.
Poliţele RCA încheiate cu societăţile de asigurare aflate în prezent în insolvenţă, prelungite până la 8 decembrie
Guvernul a decis, joi, prelungirea cu 90 de zile, până la 8 decembrie, a termenelor contractelor de asigurare RCA încheiate de asiguratorii aflaţi în procedură de insolvenţă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
De la începutul anului şi până acum, poliţele RCA s-au scumpit cu 60%, ca efect al faptului că suntem campionii Europei la accidente rutiere
Pentru fiecare accident, asiguratorii plătesc despăgubiri de peste 2.000 de euro. Din octombrie am putea asista la uşoare scăderi de preţ, chiar dacă statul nu va prelungi măsura de plafonare a prețurilor polițelor RCA.
Euroins a intrat oficial în faliment. Polițele RCA mai sunt valabile până pe 8 septembrie. Șoferii cu polițe de asigurare la Euroins, care au suferit daune, se vor adresa Fondului de Garantare
Moment-cheie pentru 100 de mii de păgubiți și aproape 2,5 milioane de clienți cu poliţe RCA la Euroins. Societatea de asigurări a intrat, oficial, în faliment. Decizia a fost luată de Tribunalul Bucureşti, la cererea Autoritatăţii pentru Supraveghere Financiară. De astăzi începe să curgă termenul de 90 zile în care asigurările încă mai sunt valabile. Apoi îşi vor pierde valabilitatea.
Tarifele RCA vor fi plafonate începând de marți
Prețurile poliţelor auto obligatorii vor fi plafonate timp de șase luni, începând de marți.
Guvernul îngheață temporar tarifele pentru poliţele RCA. Plafonarea se face la nivelul lunii februarie 2023. Premierul a cerut ASF să vină cu modificări legislative care să asigure evitarea unor astfel de derapaje
Tarifele RCA au fost plafonate, timp de 6 luni, la nivelul celor din 28 februarie 2023. Este decizia luată de Guvern ca urmare a ieşirii din piaţă a celui mai mare jucător din domeniul asigurărilor auto obligatorii. Premierul a cerut însă că în această perioadă legea să fie modificată pentru a evita pe viitor derapajele.

Plafonarea tarifelor la RCA - noua variantă propusă de ASF după ce vineri a retras proiectul prevede un nivel mai mic decât cel de referință publicat la începutul lunii martie
Prețurile RCA vor fi plafonate la nivelul tarifelor de primă practicate de fiecare asigurator la data de 28 februarie 2023, care în medie sunt mai mici decât tarifele de referință publicate de ASF în data de 7 martie 2023, pentru majoritatea categoriilor de vehicule. Este noua variantă propusă de Autoritatea de Supraveghere Financiară.