Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că Guvernul va aproba, săptămâna viitoare, plafonarea preţurilor poliţelor RCA. ASF își retrăsese proiectul inițial

Guvernul va aproba săptămâna viitoare proiectul privind plafonarea tarifelor RCA. Anunţul a fost făcut de premier înaintea şedinţei de astăzi a Executivului. Nicolae Ciucă vine cu aceste precizări după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a retras proiectul aflat în circuitul de avizare. ASF a decis să revizuiască unele prevederi care au stârnit nemulţumiri din partea asigurătorilor.

ASF a cerut retragerea proiectului privind plafonarea tarifelor RCA de pe ordinea de zi a Guvernului. Brokerii de asigurări se opun prevederilor din document

Proiectul de plafonare a preţului poliţelor RCA, pregătit la propunerea Autorităţii de Supraveghere Financiară, acesta nu figurează pe ordinea de zi deoarece a fost retras de ASF, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. Brokerii de asigurări se opun proiectului de HG privind stabilirea tarifelor de primă maxime pentru poliţele RCA, principalul motiv fiind impactul negativ major pe care viitorul act normativ îl va avea asupra distribuţiei de asigurări, a consumatorilor şi, totodată, asupra tuturor participanţilor la traficul rutier.

Păgubiții care așteaptă daune pentru polițe Euroins mai au de așteptat. Fondul de Garantare a Asiguraților abia rezolvă cererile de acum un an, de la falimentul firmei City Insurance

Șoferii păgubiți în accidente care trebuie să-și repare mașinile pe baza polițelor RCA de la Euroins vor avea nevoie de multă răbdare. Fondul de Garantare a Asiguraților, care preia dosarele de daună, este copleșit de cereri de plată din anii trecuți. Peste 190.000 sunt numai după falimentul City Insurance, oficializat în mai 2022.

Proiectul privind plafonarea tarifelor pentru RCA la nivelul din 1 martie 2022 a fost publicat

Ministerul Finanțelor a făcut public proiectul prin care prețurile maxime ale polițelor RCA vor fi plafonate la nivelul tarifelor de la 1 martie 2022. Hotărârea ar urma să fie adoptată de Guvern chiar la finalul acestei săptămâni. Măsura vine pentru a preveni scumpirile excesive ce ar putea să apară după insolvența Euroins, dar este criticată de actorii din piață. Vlad Ungar a citit proiectul și are detalii.

Guvernul caută soluții pentru temperarea prețurilor RCA și pregătește înființarea unei companii de asigurări a statului

Guvernul pregătește măsuri prin care să limiteze șocul provocat pe piața asigurărilor auto de intrarea EUROINS în insolvență. Executivul ar urma să aprobe până săptămâna viitoare o hotărâre care să limiteze creșterile de prețuri pentru polițele RCA. Ministrul Finanțelor a făcut aceste precizări și a adăugat că este nevoie și ca ASF să fie mai puternică. Şi Consiliul Concurenţei cere îmbunătăţirea legislaţiei în domeniul asigurărilor.

Eurohold, acționarul principal al Euroins, susține că o anumită echipă a ASF a făcut un raport defavorabil, care a dus la retragerea licenței: "Criza de pe piața asigurărilor e provocată artificial"

După audierea ASF-ului în Parlament, Euroins, liderul pieţei RCA din România, a anunţat că va contesta în instanţă decizia ASF de retragere a licenţei de funcţionare. Assen Hristov, președintele Consiliului de Supraveghere al EUROHOLD, acționarul principal al Euroins România, a declarat: "Nu este prima dată când avem dispută cu echipa ASF și vreau să subliniez: nu Autoritatea ASF, ci o echipă a ASF".

Marile falimente din asigurări. Cât a plătit până acum Fondul de Garantare a Asiguraților ca să acopere daunele clienților fiecărei companii falimentate

Discuții importante sunt așteptate mâine în Parlament, unde conducerea ASF a fost chemată să explice scoaterea Euroins din piața de asigurări și ce măsuri va lua pentru a reduce consecințele acestui cutremur. Fondul de Garantare e pus în fața unui nou val de cereri de despăgubiri din partea clienților Euroins. Până acum, pentru primele trei falimente, a plătit peste un miliard și jumătate de lei.

Ce au de făcut șoferii după ce Euroins a rămas fără autorizație de funcționare. Polițele RCA emise rămân valabile deocamdată. Despăgubirile, plătite prin Fondul de Garantare

'Poliţele RCA emise de Euroins rămân valabile deocamdată', dau asigurări autorităţile în domeniu. Iar şoferii cu maşini asigurate la această societate pot circula în continuare pe drumurile publice. De plata despăgubirilor, în cazul accidentelor, se va ocupa Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în condiţii mai stricte, prevăzute de lege.