Bani şi tehnologie americană pentru energie în România. Reactoarele mici ne ajută să scăpăm de cărbune

Energia nucleară care va fi produsă de reactoarele modulare mici de la Doicești ar urma să înlocuiască, în câțiva ani, energia mai scumpă produsă prin arderea cărbunelui şi gazelor naturale. România s-a angajat să închidă minele poluante și să renunțe în mare măsură la cărbune. În plus, din cauza războiului din Ucraina și a sancțiunilor ce au urmat, cantitatea de gaze naturale disponibilă se va reduce.

Doicești, alături de Cernavodă, pe harta energiei nucleare. România, prima țară europeană care va folosi reactoare modulare de mici dimensiuni

În plină criză energetică, România face un pas important în domeniul construcției de centrale nucleare. Șase noi reactoare de mici dimensiuni, de fabricație americană, vor fi amplasate la Doicești, în Dâmbovița. Investiția, așteptată de mulți localnici, e însă criticată de unele organizații de mediu, pe motiv că nu ar fi suficient de sigură. Între timp, un simulator pentru pregătirea personalului va fi dat în folosință la Universitatea Politehnica din București.

Germania scoate din funcțiune 3 reactoare, adică jumătate din capacitățile nucleare ale acestei țări

Într-un moment în care Europa se confruntă cu cea mai gravă criză energetică din istoria sa, jumătate din capacităţile nucleare ale Germaniei sunt scoase din funcţiune astăzi. A trecut exact un deceniu de la decizia istorică a fostului cancelar Angela Merkel de abandonare a energiei atomice. Vor fi închise 3 reactoare din cele 6 care mai funcţionează în această ţară.

Ţara noastră vrea să crească producţia de energie cu reactoare nucleare de mici dimensiuni. Greenpeace: Romania va deveni un cobai pentru tehnologii nucleare insuficient testate

România vrea să crească producţia de energie cu reactoare nucleare de mici dimensiuni, de ultimă generaţie. Noua tehnologie a fost certificată anul trecut în Statele Unite. Ţara noastră ar urma să devină a doua din lume care o va implementa. Greenpeace reclamă că Romania va deveni astfel un cobai pentru tehnologii nucleare insuficient testate.

rectoare cernavoda

România a notificat la Bruxelles Acordul cu SUA pentru construirea a două noi reactoare la Cernavodă. Pe de altă parte, vecinii bulgari se îndreaptă și ei către o variantă americană pentru construirea unui nou reactor la centrala nucleară de la Kozlodui.