Colectare selectivă în Covasna. Un litru de apă minerală, la schimb pentru 5 kg de sticlă

Cinci kilograme de sticlă dată la reciclat în schimbul unui litru de apă minerală. Este soluţia prin care autorităţile din Covasna încearcă să-i convingă pe localnici să contribuie la protecţia mediului. Campania a avut rezultate remarcabile, în condiţiile în care România este de mulţi ani pe ultimele locuri în Europa la colectare selectivă şi reciclarea deşeurilor.

Un restaurant din Suedia are în meniu doar preparate din resturi alimentare pentru a reduce risipa. Proprietarii au renunțat la localul cu stele Michelin pentru a-și dechide propria afacere

O parte a omenirii aruncă zilnic la gunoi tone de mâncare nealterată. Proprietarii unui restaurant din Suedia au în meniu doar preparate din resturi alimentare și nu duce lipsă de clienți. Ei vor să atragă atenția clienților și lumii întregi că mâncarea rămasă de pe o zi pe alta poate fi consumată fără probleme.

Brazii de Crăciun din Craiova sunt reciclați la stația de compostare de la Mofleni

Brazii de Crăciun, care ne-au înfrumusețat casele de sărbători, vor fi reciclați. Cei din Craiova ajung în stația de compostare de la Mofleni. Acolo sunt tocați și lăsăți o perioadă în proces de pregătire, apoi sunt transformați în produse ce vor putea fi folosite în parcuri și grădini, la spațiile verzi. Brazii sunt colectați din fiecare cartier craiovean, de lângă ghenele de gunoi, sau din fața porții, în cazul celor care locuiesc la case.

Cochiliile de stridii, reciclate de francezi după Sărbători. Afacerea este în plină dezvoltare

Ca în fiecare an, în perioada Sărbătorilor, francezii, mari consumatori de stridii, au o problemă: munţii de cochilii care se strâng după mesele îmbelşugate. Soluţia este reciclarea. Stridiile şi alte resturi de fructe de mare sunt transformate în suplimente nutritive pentru animale, produse cosmetice sau bioplastic. Peste tot apar acum centre de colectare şi prelucrare.

Suntem codașii Europei la reciclarea plasticului. Tanczos Barna, pentru TVR INFO: Până la sfârşitul lunii noiembrie trebuie să finalizeze sistemul informatic pentru producătorii şi comercianţii de ambalaje de plastic, sticlă şi aluminiu

Pentru fiecare ambalaj din plastic nereciclat, România plăteşte o taxă de 80 de euro-cenţi Uniunii Europene. Cheltuim astfel 200 de milioane de euro anual, deşi avem legislaţia necesară care să susţină reciclarea. În exclusivitate pentru Ştirile TVR ministrul Mediului a declarat că, de săptămâna viitoare, România va avea un sistem informatic în care se vor înscrie toţi producătorii şi toţi comercianţii care pun pe piaţă ambalaje de plastic, sticlă şi aluminiu.