Piața muncii, schimbată de pandemie. Experiența profesională, mai puțin importantă în departajarea candidaților, la recrutare. Abilitățile căutate în această perioadă

Pandemia de coronavirus schimbă piața muncii în ambele tabere. Companiile caută acum angajați cu abilități speciale, cum ar fi gândirea critică și ușurința de adaptare la situații noi. De cealaltă parte, angajații mai puțin flexibili își caută alte locuri de muncă. Acum experiența profesională pare să nu mai fie un criteriu clar de departajare a viitorilor angajați.

De pe băncile școlii, direct la serviciu. Sute de mii de tineri își caută o slujbă

Speriați de pandemia de coronavirus și de efectele pe care le-a avut în piața muncii, tot mai mulți tineri, unii care abia au terminat liceul, au început să își caute un loc de muncă. Pe platformele de recrutare, tinerii aplică pentru orice job, de teamă să mai stea pe banii părinților. Vor experiență de lucru și să fie luați în calcul de angajatori.

Viitorul absolvenților este online

Pentru absolvenţii din acest an marcat de pandemia de coronavirus, viitorul este online! Un studiu realizat de o companie de recrutare arată că studenții consideră social-media ca fiind o sursă importantă pentru noile lor cariere, așa că petrec în faţa computerului chiar și 4 ore pe zi. Vor să acumuleze mai multă experiență și nu pun accent doar pe salariu. Deși mediul online nu le este străin, pentru mulți, video-interviurile sunt adevărate provocări.

Consultanți pensionari pentru companii. O propunere legislativă cere ca firmele mari să angajeze pensionari consultanți

Dacă ați ieșit la pensie și vreți să vă continuați activitatea în domeniul în care ați lucrat ajutându-i pe cei tineri sau oferindu-vă expertiza, acest lucru s-ar putea realiza mai ușor. O propunere legislativă vrea să oblige companiile mari să angajeze pensionari pe post de consultanți. Reprezentanții mediului de afaceri și specialiștii în resurse umane spun că măsura este în principiu una bună, doar că obligativitatea și amenzile ar putea face mai mult rău decât bine.

Românii caută de lucru în afara țării. Peste 300 de mii de cereri pentru locuri de muncă în străinătate înregistrate anual

Salariile mai mari, traiul mai bun și posibilitățile de avansare sunt principalele motive pentru care românii își caută de lucru în străinătate. Peste 30 de mii de cereri ajung lunar la una dintre cele mai mari platforme online de recrutare. În același timp, România se confruntă cu cel mai mare deficit de pe piața muncii, de până acum.

Slujba de vis, la stat. Expert în recrutare: Sunt o mulțime de avantaje, cu singura excepție că e sinucidere curată pentru carieră

Locul de muncă visat de români e descris prin stabilitate, confort, lipsa de obiective și, bineînțeles, de un salariu bun. Cei mai mulți români îl și găsesc în companiile de stat. Firmele de recrutare arată că în marile corporații nu se mai face coadă la intrare. Le mai caută doar tinerii care vor cu orice preț să își construiască o carieră.