The New York Times: Putin refuză retragerea armatei ruse din Herson

Din aprilie şi până acum, forţele ucrainene au eliberat peste 60 de mii de kilometri pătraţi din teritoriul ocupat ilegal de ruşi. Potrivit oficialilor americani, citaţi de publicaţia "The New York Times", în ultimele luni, Vladimir Putin s-a implicat direct în planificarea strategică a războiului din Ucraina şi a refuzat cererea comandanţilor săi de a se retrage ordonat peste Nipru, din Herson.

Klaus Iohannis: România nu are de gând să intre în război. Țara noastră, ca parte a NATO, este pregătită pentru orice scenariu

România nu are de gând să intre în război. Este mesajul ferm al preşedintelui Klaus Iohannis după ce Vladimir Putin a anunţat mobilizarea parţială în Rusia şi a reluat ameninţările cu atacuri nucleare. Iohannis admite că situaţia este tensionată, dar spune că nu ar trebui să ne panicăm. Potrivit preşedintelui român, referendumurile organizate în teritoriile ucrainene ocupate de ruşi sunt inacceptabile şi nu vor fi recunoscute de nimeni.

Război în Ucraina, ziua 213 | Reuters: Parlamentul rus ar putea dezbate proiectul privind anexarea teritoriilor ocupate din Ucraina, pe 29 septembrie

Locuitorii din estul Ucrainei votează de două zile în aşa-zisele referendumuri organizate în regiunile ocupate de Rusia. Liderii pro-ruşi îi îndeamnă să voteze pentru alipirea la Federaţia Rusă. Însă preşedintele Zelenski a chemat populaţia din zonă la sabotaj. Şi în timp ce ruşii fug de mobilizare, preşedintele Putin a semnat noul cod penal, care prevede ani grei de închisoare pentru cei care refuză să lupte. Potrivit unei informaţii Reuters, Parlamentul rus ar putea dezbate proiectul privind anexarea teritoriilor ocupate din Ucraina, pe 29 septembrie.