Un an alături de Ucraina | Familii dezrădăcinate de război. Vitalina, refugiată la Suceava: România este o națiune minunată, cu niște oameni buni. Suntem foarte recunoscători

Agresiunea Rusiei în Ucraina a pus pe fugă milioane de oameni. Mulți dintre ei și-au găsit adăpost în România. Printre aceștia sunt Vitalina și fiicele sale, pe care le-am întâlnit în Suceava. Încă le sunt proaspete în minte primele bombardamente pe care le-au auzit de la geamul locuinței lor din Kiev. Iar mărturiile lor sunt impresionante.

Un an alături de Ucraina | România, a doua casă pentru copiii ucraineni refugiați. La Galați, o învățătoare și o absolventă de psihologie îi ajută, alături de profesorii români, să se integreze

O învățătoare și o absolventă de psihologie și-au dat mâna și au adunat toți copiii ucraineni în aceeași școală, pentru a le oferi, măcar pentru câteva ore, sentimentul că sunt acasă. Cu sprijinul autorităților, peste 100 de elevi din Ucraina descoperă tainele învățăturii într-un liceu din Galați. Le sunt alături și profesorii români care îi ajută să se integreze cât mai bine la noi.

Un an alături de Ucraina | România, locul care le-a redat speranța. Anya: "Mi-am dat seama că mă simțeam în siguranță aici"

Când iadul li s-a deschis sub picioare, zeci de mii de ucraineni au fost în postura de a alege să stea printre gloanţe sau să-şi salveze copiii. În vreme ce bărbaţii au rămas să lupte pentru ţara lor, mamele au trecut graniţa în România, căutând adăpost şi o nouă viaţă pentru ele şi, mai ales, pentru pruncii lor. Este şi cazul Anyei, pe care familia a convins-o să plece la scurt timp după izbucnirea războiului. În ultimul an, România le-a redat, ei şi fiicei de 9 ani, nu doar speranţa, ci şi căldura unui cămin.

Moș Crăciun a venit la copiii refugiați din Ucraina. Dorința lor: să se încheie războiul cât mai repede și să se poată întoarce acasă

Pentru copiii din Ucraina, care au început o nouă viaţă în România după ce au fugit din calea gloanţelor, Crăciunul nu e anul acesta despre cadourile de sub brad. Cea mai mare dorinţă pe care au scris-o în mesajele către Moş Crăciun e ca războiul să se încheie şi ei să se poată întoarce acasă. Au primit totuși și daruri, semn că Moşul i-a găsit chiar dacă sunt departe de casă.

Ucrainenii cer permise de ședere temporară în România. Yana, angajată la Galați: "Voi rămâne aici până când se va termina războiul. Vreau să lucrez aici pentru că am 4 copii, vreau să îi dau la şcoală şi la grădiniţă"

Refugiații ucraineni vor beneficia de servicii medicale, se pot angaja și pot circula liber și în Uniunea Europeană. Dar, întâi de toate, au nevoie de permise temporare de ședere, eliberate de statele care îi primesc. Marți, la Galați, peste 50 de ucraineni au solicitat astfel de documente.

Război în Ucraina, ziua 32. Încercuirea forţelor din Donbas, noua strategie rusă. Zelenski: Soldații ucraineni rămași în Mariupol nu vor să se retragă fără camarazii răniți. O parte din grănicerii de pe Insula Șerpilor, uciși

Armata rusă a folosit muniții cu dispersie „Tornado-S” în regiunea Donețk. Atacurile cu rachete din Liov şi zona Kiev, care au vizat aprovizionarea cu combustibil a trupelor ucrainene, confirmate de ruşi. SUA nu au o strategie de schimbare de regim în Rusia, a declarat secretarul de stat Antony Blinken, după ce Joe Biden a spus sâmbătă că președintele rus Vladimir Putin "nu poate rămâne la putere".

31 de zile de război în Ucraina. Explozii la Liov, focuri de armă în Slavutîci, unde oamenii au ieșit în stradă să protesteze. Noi zone în dispută. Coridoarele umanitare au funcționat

Mai multe explozii s-au auzit sâmbătă seara la Liov, în vestul Ucrainei, deși Rusia declarase că de acum înainte va acționa cu precădere în estul țării, adică în regiunea Donbas. Cel puțin 5 persoane au fost rănite. Între timp, sunt tot mai numeroase zvonurile despre fisuri în cercul puterii de la Moscova. Surse apropiate Kremlinului afirmă că Putin nu e mulțumit de cum au decurs lucrurile până acum și caută vinovați.

LIVE TEXT 30 de zile de război în Ucraina.

Rusia declară că prima fază a operaţiunii militare în Ucraina este încheiată şi de acum înainte se va concentra pe estul ţării. În acest moment, când războiul intră în a doua lună, liniile frontului sunt practic îngheţate, spun ucrainenii. Ruşii au început să se retragă în unele zone, după ce au suferit pierderi grele. Dar în altele, intensifică atacurile şi transformă în ruine oraşe întregi. În teatrul distrus la Mariupol au murit 300 de oameni, s-a aflat abia acum. 1.081 de civili au murit și 1.707 au fost răniți în Ucraina de la începutul invaziei.