“Am început a plânge. Mă întrebam cum voi naște. Avioanele de luptă zburau și nu știam ale cui sunt și ce au de gând să facă”. Mărturia unei tinere din Ucraina, refugiată alături de copii, în Republica Moldova

Războiul aduce multă suferință, dar printre lacrimi și disperare apare și o rază de bucurie. E dată de bebelușii care vin pe lume în aceste zile extrem de grele. În Republica Moldova, mai multe femei ucrainene au născut după ce au trecut prin momente de frică și stări emoționale de nedescris. Micuții sunt sănătoși, la fel și mamele lor. Mai multe spitale de stat și clinici private vin în ajutorul refugiaților. Oamenii primesc gratuit consultații și tratament.

Republica Moldova, refugiu pentru ucraineni

Solidaritate și multe gesturi de omenie sunt și printre basarabenii care își oferă sprijinul celor fugiți din calea armelor. La Chișinău, un restaurant a fost transformat într-un adevărat centru pentru refugiați și mai multe pensiuni agro-turistice și-au deschis ușile pentru ucraineni. Ca să mai uite de griji, dar și ca să mulțumească gazdelor, oamenii ajută bucuroși la treburi.