Regele Ferdinand
Vom avea prima statuie a Reginei Maria, la 100 de ani de când s-a întors victorioasă din refugiul de la Iaşi. A intrat în Bucureşti, alături de Regele Ferdinand, în fruntea armatei. Statuia va fi dezvelită sâmbătă, la ora 14.00, în apropiere de Parcul Izvor.
A doua statuie a Reginei Maria a fost inaugurată la Blejoi, în prezența principelui Nicolae și a soției sale
Principele Nicolae și soţia sa, Irina au mers în Prahova, unde autoritatile locale au dezvelit statuia Reginei Maria. Vizibil emoționat, principele nu şi-a putut ascunde lacrimile, iar discursul său a ilustrat starea de spirit în faţa statuii stră-străbunicii sale. Statuia Reginei Maria de la Blejoi este a doua din țară, prima fiind amplasată la Oradea.
Poveştile neştiute ale celor care au înfăptuit Marea Unire, în docudrama "În spatele frontului", realizată de TVR și Ministerul Culturii
Cele mai importante momente istorice care au dus la înfăptuirea Marii Uniri se văd la Televiziunea Română, așa cum s-au întâmplat în urmă cu 100 de ani. În spatele frontului, docudramă realizată de TVR și Ministerul Culturii, a debutat duminică pe micul ecran cu primul episod al seriei. Costumele și decorul refac perfect atmosfera din urmă cu un secol.
Flori și lumânări pentru Regele Mihai la castelele Peleș și Săvârșin, la Catedrala din Timișoara, la Curtea de Argeș și în Capitală
România este îndoliată după moartea Regelui Mihai. Țara întreagă se pregătește să-l primească înapoi pentru totdeauna pe fostul suveran și să-l conducă pe ultimul drum. Ultimul monarh din țările Europei de Est avea 96 de ani. Se încheie astfel un capitol zbuciumat al istoriei. După moartea sa, principesa Margareta devine oficial regina României.
Decizie istorică. În 14 august 1916, România a declarat război Puterilor Centrale
În urmă cu 101 ani, Regele Ferdinand a anunţat, în plenul Consiliului de Coroană, intrarea României în război, pentru recuperarea Transilvaniei. Era 14 August, conform vechiului calendar, adică 27 August, după calendarul de acum. Decizia regelui, de a renunţa la neutralitate, a dus la împlinirea visului de unitate al poporului român.
Mircea Ionescu-Quintus, decorat de către preşedintele Klaus Iohannis: Nu mi-a fost uşor să trăiesc o viaţă aşa îndelungată
Fostul preşedinte al PNL Mircea Ionescu-Quintus a fost decorat chiar de către preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni. El a primit Ordinul "Steaua României" în rang de Ofiţer, cu o zi înainte de a împlini 100 de ani.
Muzeul Naţional Bran ar putea fi închis. În pardoseala castelului a fost descoperită o ciupercă care atacă lemnul
Descoperirea unor ciuperci în pardoseala Muzeului Naţional Bran a alimentat zvonul că obiectivul turistic ar putea fi închis. Conducerea instituţiei spune că administratorul clădirii în care se află exponatele ar fi cerut evacuarea tuturor pieselor de patrimoniu. Proprietarul clădirilor neagă însă acest lucru.
- 1
- 2