Palatul Regal din Mamaia, o clădire simbol a stațiunii, revine în patrimoniul statului

Palatul Regal din staţiunea Mamaia revine în patrimoniul statului. Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că privatizarea din 2003 a fost ilegală. Şi au anulat actul de vânzare-cumpărare. Decizia judecătorilor este definitivă. Acum clădirea ar putea deveni un important obiectiv turistic. Va fi însă un proces lung şi costisitor.

EXCLUSIV Personalitatea Reginei Maria, evocată de televiziunea franceză France 3, chiar de Ziua Unirii Principatelor Române

Personalitatea Reginei Maria este evocată în această seară de televiziunea franceză France 3, chiar de Ziua Unirii Principatelor Române. Istorici şi personalităţi din România şi din Franţa vorbesc într-un documentar de aproape două ore despre rolul Reginei Maria în istorie şi despre destinul său excepţional. Corespondentul TVR la Paris, Mihaela Antoche, a fost la avanpremieră şi are amănunte.

"Însemnările zilnice" ale anului 1929, cea mai nouă carte tipărită a Reginei Unirii

Un deceniu de la Marea Unirii s-a sărbătorit de două ori. Prima dată în 1928 şi apoi în 1929, deşi trecuseră 11. Guvernarea ţărănistă a dorit şi ea să marcheze deceniul ca şi liberalii care fuseseră la putere cu un an înainte. Mărturisirea ne-a lăsat-o peste timp chiar Regina Maria în "Însemnările zilnice" ale anului 1929, un volum care a apărut în preajma Zilei Naţionale a României. E cea mai nouă carte tipărită sub semnătura suveranei Unirii.

145 de ani de la nașterea Reginei Maria, „Mama Regină“, „Mama răniţilor“, „Regina-soldat“ sau „al doilea soare“ pentru România, așa cum îi ura George Coșbuc

Se împlinesc 145 de ani de la naşterea Reginei Maria, simbolul Unirii şi al României Mari. Puţini ştiu că, pe lângă rolul important pe care l-a avut în Primul Război Mondial, suverana României Mari a fost şi un bun diplomat. Regina Maria a fost primul şef de stat care a pus România pe harta lumii. A ajuns chiar şi în Belgia, în inima Uniunii Europene, iar oamenii au primit-o cu mult entuziasm.

La Bran a fost lansat volumul "Regina Maria în America" în care apar informații inedite despre vizita istorică din 1926 a Suveranei peste Ocean

Regina Maria s-a întâlnit cu peste un milion de americani în timpul vizitei pe care a făcut-o peste ocean în 1926. Niciun alt şef de stat român nu a egalat de atunci această performanţă.  Sunt informaţii noi apărute într-un volum despre "Regina Maria în America". A fost o vizită de 44 de zile care a pus România pe harta lumii.