regulament
Marea revoluție a parcărilor în Capitală a durat o lună! Confruntată cu critici din partea cetățenilor, Primăria Capitalei vrea să facă un pas în spate. Astfel, promite Capitalei să facă o zonă unică de parcare și să le desființeze pe cele trei de acum. Prețul luat în calcul este 5 lei pe oră.

Tulburarea ordinii parlamentare, sancționată prin diminuarea indemnizației și limitarea luării de cuvânt. Regulamentul Senatului, modificat
Tulburarea repetată a ordinii parlamentare prin utilizarea oricăror forme de agresivitate directă de natură fizică sau verbală la adresa oricărei persoane prezente la activităţile parlamentare constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu reţinerea unui procent de până la 50% din indemnizaţia lunară brută a senatorului, pentru o perioadă de până la 6 luni, prevăd modificările aduse Regulamentul Senatului şi votate astăzi în plen.

Iohannis: Iniţiatorii proiectului privind Regulamentul CNATDCU să ţină cont de îngrijorările şi riscurile sesizate în spaţiul public
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat vineri că a luat act de scrisoarea deschisă a unei părţi importante a comunităţii academice şi a societăţii civile care, solidar, îşi exprimă nemulţumirea cu privire la proiectul normativ ce propune schimbări de substanţă în metodologia de analiză a sesizărilor de plagiat în tezele de doctorat, iniţiat de Ministerul Educaţiei.
Reguli stricte pentru utilizarea transportului în comun la Cluj-Napoca. Amenzi pentru haine murdare
Transportul în comun din Cluj-Napoca devine mai curat și în interior, nu doar în exterior. Asta datorită unor reguli mai stricte pentru călători. Astfel, cei care au haine murdare, urât mirositoare vor fi amendaţi.