Weekend plin pe litoral: Turiștii se pregătesc de distracție, iar autoritățile, de controale

Se anunţă un sfârşit de săptămână plin la malul mării. Dornici de relaxare românii au plecat deja spre stațiuni în număr mare. Sfârşitul se săptămână călduros nu va aduce numai turişti pe litoralul românesc. Poliţiştii vor ajunge în toate stațiunile și vor verifica dacă se respectă regulile impuse de pandemie, iar încălcările vor fi sancționate.

Primii turiști au ajuns pe litoralul românesc. Sunt reguli clar stabilite pentru petrecerea timpului pe plajă

Prima zi de vacanță a început timid pe litoral. În multe hoteluri încă se fac pregătiri. La fel pe terase și pe plaje, care sunt încă neamenajate. În ciuda șantierelor de la malul mării, au fost turiști care s-au bucurat de ziua liberă și au venit de la sute de kilometri distanță. Regulile de distanțare sunt clar stabilite. Există un culoar de intrare pe plajă și un altul de ieșire.

Masca des uitată și aglomerația, în stare de alertă. Dacă numărul îmbolnăvirilor va crește, vor veni și alte măsuri restrictive

România este oficial în starea de alertă sau, așa cum a spus premierul "starea de alertă maximă". Asta după trei zile în care respectarea legilor a fost opțională pentru foarte mulți români. Cine le încalcă de acum încolo trebuie să știe că riscă să primească între 500 și 2500 de lei pentru nepurtarea măștii de protecție în spatii închise sau nerespectarea distanței sociale.

Petrecere nocturnă în parcul Herăstrău, reguli ignorate. A fost suspendată autorizația de funcționare pentru terasele la care s-au adunat tinerii

Zeci de tineri din București au ignorat starea de alertă și au participat sâmbătă seară, în parcul Herăstrău, la o mare petrecere în aer liber, cu DJ, muzică și dans. Totul, în apropierea unui restaurant care vindea la pachet mâncare și băutură. Petrecăreții s-au distrat ore în șir, fără măști de protecție și fără să păstreze distanța socială. Iar polițiștii și jandarmii care și-au făcut apariția în zona nu le-au făcut nimic. Imaginile au apărut pe rețelele de socializare. Direcția de Sănătate Publică face verificări, iar viceprimarul Capitalei a cerut suspendarea autorizațiilor pentru terasele vizate.