Unioniștii au fost blocați pentru a doua zi la granița cu Republica Moldova. Tensiuni la Chișinău, la 27 de ani de la declararea independenței țării

În zi de sărbătoare, când Republica Moldova marchează 27 de ani de independență, centrul Chișinăului a fost scena unor tensiuni. Zeci de protestatari, care au înnoptat la picioarele monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt, au fost evacuați cu forța. Între timp, la 100 de kilometri distanță, de cealaltă parte a Prutului, grupul de unioniști, care este în drum spre Chișinău, pentru a aduce flacăra Unirii, a fost blocat, din nou, la Vama Albița, după ce ieri nu a fost lăsat să treacă prin Vama Ungheni.

Republica Moldova marchează 27 de ani de la obținerea independenței

Cei 27 de ani de independență ai Republicii Moldova sunt marcați astazi printr-o serie de evenimente cultural-artistice, organizate concomitent în municipiul Chișinău și în raioanele ţării. Sărbătoarea a început cu depuneri de flori la diverse monumente din Chișinău.